Incendiile fac prăpăd în vestul Europei

Data publicării:
incendiu franta

Cea mai gravă situaţie este în apropiere de Marsilia, unde eforturile pompierilor de a stinge flăcările par zadarnice. Acestea înaintează cu repeziciune din cauza rafalelor de vânt. Peste 1.000 de oameni au fost deja evacuaţi. Au avut la dispoziţie câteva minute să se urce în maşini şi să-şi salveze vieţile.

„Am fost încercuiţi de flăcări şi n-am reuşit să mai scăpăm. Totul a ars, casa, maşina...Au trecut cu difuzoare pe stradă şi ne-au spus că trebuie să evacuăm. Ne-am luat câteva lucruri, minimul necesar, am plecat şi am ajuns aici”, a spus un francez evacuat.

Mai multe drumuri din cele trei departamente afectate de incendiile din Franţa au fost închise şi şoferii evacuaţi.

„Erau flăcări multe, mult fum şi ne-au spus să plecăm. Puteam să rămânem în maşină, dar bătea vântul şi focul era aproape. Cenuşa venea spre noi”, a precizat unul dintre șoferii evacuați.

Dezastru în insula Madeira

Incendii de proporţii afectează şi Portugalia. Cele mai grave se înregistrează în insula Madeira, supranumită perla Atlanticului, unde flăcările au provocat un dezastru în capitala regională. 150 de case au fost mistuite.

Cel puţin patru oameni au murit şi o mie au fost evacuaţi în Madeira, printre care şi turişti străini.

În Spania, incendiile de vegetaţii fac prăpăd în Galicia. Acolo, peste 4.000 de hectare au fost mistuite de foc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Directoarea şcolii din Cenei, declaraţii uluitoare despre familia criminalului! Ce făcea mama faţă de copii...
Digi FM
Ioana Ginghină e supărată pe fostul ei soț, Alexandru Papadopol. Ce a dezamăgit-o recent: "Mă doare sufletul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este Olivia Dean, noua revelație a muzicii pop. A câștigat un premiu Grammy, iar muzica ei e virală pe...
Film Now
Lily Collins, cuvinte dulci pentru tatăl ei: „Te iubesc până la Lună și înapoi”. Phil Collins a împlinit 75...
Adevarul
Banii primiți de România din SAFE vor ajunge în Franța și Germania: „Din 100 de lei cât dau pe un tanc, 20 de...
Newsweek
Avocatul Poporului obligă Casa de Pensii să crească o pensie la 8.000 lei. „Punctaj majorat”. Cum a procedat?
Digi FM
Familia fostei concurente de la "Chefi la cuțite", lovită de o nouă tragedie. La doar câteva ore de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Averea lui Catherine O'Hara, dezvăluită după moartea neașteptată a actriței. Cât a strâns după 50 de ani de...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”