Letonia vrea interzicerea totală a importurilor de cereale rusești în UE

Data publicării:
un barbat a luat o mana de grau dintr-o gramada
Letonia va propune săptămâna viitoare o interzicere totală în UE a importurilor de cereale provenite din Rusia. Foto: Profimedia

Letonia va propune săptămâna viitoare o interzicere totală în UE a importurilor de cereale provenite din Rusia, dar adoptarea unui asemenea embargo în cadrul unei noi serii de sancţiuni pentru războiul desfăşurat de Rusia în Ucraina ar putea dura mult timp, relatează agenţia EFE.

Ministrul leton al agriculturii, Armands Krauze, a declarat marţi seară presei că va propune acest embargo asupra cerealelor ruseşti la reuniunea ministerială a UE din 10-11 decembrie. Dar un purtător de cuvânt din ministerul său a precizat apoi că, chiar dacă miniştrii europeni ai agriculturii ar fi de acord, propunerea mai trebuie să fie discutată ulterior de miniştrii de externe şi în final aprobată de şefii de stat şi de guvern ai statelor UE, un proces ce poate dura mai multe luni, potrivit Agerpres.

Letonia importă anual circa 400.000 de tone de cereale din Rusia, mai ales porumb, şi este în UE al doilea cel mai mare importator de cereale ruseşti, după Italia şi înaintea Greciei.

UE a impus Rusiei mai multe serii de sancţiuni după invazia declanşată în Ucraina, dar până în prezent nu au fost luate măsuri care să restricţioneze importurile de alimente din Rusia.

În justificarea cererii sale de a fi interzise în UE importurile de cereale ruseşti, Letonia va invoca, potrivit ministrului său al agriculturii, faptul că banii obţinuţi de Rusia din exportul de cereale contribuie la finanţarea efortului de război şi că aceste importuri afectează agricultorii din UE şi piaţa europeană a cerealelor prin comercializarea acestor cereale sub preţul pieţei.

Pe piaţa UE pătrund în schimb liber cerealele ucrainene, ca măsură luată de blocul comunitar pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia, dar care a distorsionat pieţele ţărilor est-europene şi le-au provocat agricultorilor din aceste ţări pierderi, aceasta şi ca urmare a faptului că cerealelor ucrainene nu li s-a impus de către Bruxelles respectarea standardelor europene de calitate.

În consecinţă, Polonia, Slovacia şi Ungaria au prelungit unilateral în luna septembrie o interdicţie asupra importului a patru produse agricole ucrainene, după ce Comisia Europeană a respins cererea statelor UE vecine Ucrainei de a prelungi această măsură luată în aprilie în cadrul unui acord cu respectivele trei ţări membre, plus România şi Bulgaria.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”...
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...