Mobilizare majoră pentru a ajuta Grecia. Cel puțin 20 de milioane de euro pentru sinistrați

Data publicării:
grecia foc incendiu flacari plaja

Presa greacă a anunţat că Parlamentul grec a alocat 10 milioane de euro din fondul de urgenţă pentru a ajuta sinistraţii. Şi Cipru a oferit 10 milioane de euro. E foarte mare mobilizarea: am văzut oferte financiare şi din partea unor cluburi de fotbal din Grecia. La toate acestea se adaugă ajutoarele internaţionale în baza mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ştim că România e printre ţările care au răspuns acestui apel. România a trimis în ajutorul Greciei două avioane militare, unul specializat în stingerea incendiilor, altul pentru transport. Amândouă au decolat astăzi din Baza 90.

Uniunea Elenă din România a transmis o scrisoare Ministerului Afacerilor Externe grec în care anunţă că va trimite trei medici, o echipă de voluntari şi medicamente, lapte şi apă potabilă pentru sprijinirea persoanelor afectate de incendiile din ultimele zile.

„Uniunea Elenă din România vă aduce la cunoştinţă hotărârea de a se implica în efortul de a face faţă catastrofei de nedescris, prin trimiterea a trei medici, membri ai Uniunii noastre, şi a unei echipe de voluntari care îi vor însoţi, membri ai ansamblului nostru de dansuri "Kymata", care şi-au exprimat dorinţa de a fi alături în înfruntarea consecinţelor tragediei ce a lovit Attica", se arată în scrisoarea publicată miercuri pe pagina de Facebook a Uniunii Elene din România, potrivit Agerpres.

Între timp, echipele de salvare continuă să caute eventuale victime în zonele cel mai grav afectate de aceste incendii. Nu există un număr clar, oficial al dispăruţilor, dar se crede că e vorba de mai bine de 100 de persoane. Găsirea lor a devenit o cursă contracronometru. De parcă nu erau suficiente probleme, au apărut şi jafurile în zonele afectate de focuri. Au fost arestaţi deja mai mulţi oameni, care ar fi vrut să fure din casele abandonate. Sunt trei zile de doliu naţional în Grecia, după această "tragedie de nedescris", cum a fost ea descrisă de premierul Alexis Tsipras. Dar adevărata dimensiune a acestei tragedii e redată de cei care au trăit-o şi care au reuşit să se salveze.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Satul din Europa care îți oferă peste 20.000 de dolari dacă te muți acolo. Primești și aproape 3.000 de...
Isobella Perrie Sullivan
O bombă cu explozibil militar, descoperită înainte de un posibil atentat în Irlanda de Nord. O studentă la...
Pro FM
Fiul lui Britney Spears rupe tăcerea despre teoria potrivit căreia artista ar fi fost clonată. Zvonul circulă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta...
Newsweek
Un pensionar cu 14 ani munciți ia pensie zero lei. O persoană care nu a muncit deloc câștigă 500 lei
Digi FM
Dan Negru dezvăluie cine ar fi fost, de fapt, cel mai bogat sportiv din istorie: „Banii lui Ronaldo, Messi…...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...