Video Momentul în care piloții ucraineni reușesc să doboare o rachetă de croazieră rusească de la bordul unui avion Mirage francez

Data actualizării: Data publicării:
mirage racheta
Sursa foto: Forțele Armate ale Ucrainei.

Armata ucraineană a postat pe reţelele sociale o înregistrare video în care un pilot ucrainean doboară, la bordul unui avion de luptă francez de tip Mirage 2000-5F, o rachetă rusă de croazieră deasupra Ucrainei, relatează BFMTV, potrivit news.ro.

Armata ucraineană a difuzat aceste imagini miercuri, în timp ce negocierile continuă cu privire la un plan american care vizează să pună capăt celor aproape patru ani de război cu Rusia.

Aceasta nu este prima demonstraţie de forţă cu ajutorul unui avion de tip Mirage.

Kievul anunţa în martie că a folosit pentru prima oară avioane de vânătoare franceze împotriva unui atac masiv al Rusiei cu 24 de rachete şi 100 de drone.

”Este de notat că avioanele franceze de vânătoare, care au ajuns în Ucraina de doar o lună, au participat pentru prima oară la respingerea unui atac aerian inamic”, anunţa atunci armata ucraineană.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La începutul invaziei ruse, în 2022, Franţa era foarte prudentă în privinţa trimiterii de avioane de luptă Ucrainei.

Preşedintele francez Emmanuel Macron aprecia atunci că transferul unor astfel de avioane putea anterna o ”escaladare” a conflictului.

Poziţia Franţei s-a răsturnat la 6 iunie 2024.

Şeful statului francez anunţa atunci în mod public că Franţa urma să transfere Ucrainei avioane de tip Mirgae 2000-5F.

Această răsturnare a situaţiei se explică prin presiuni ale aliaţilor europeni şi nevoia tot mai mare a Kievului de a-şi consolida capacităţile.

La 6 februarie, Sébastien Lecornu, la acea vreme ministru al Apărării, anunţa livrarea primelor avioane de acest tip Kievului, după mai multe luni de formare a unor piloţi ucraineni în Franţa.

Dintre cele 26 de avioane de care dispun Forţele Aeriene şi Spaţiale franceze, şase au fost cedate Ucrainei, potrivit unui raport bugetar al Adunării Naţionale.

La 17 noiembrie, Emmanuel Macron şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au semnat la Paris o scrisoare de intenţie care prevede achiziţionarea a 100 de avioane de tip Rafale de către Kiev.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Când trebuie declarați la ANAF banii obținuți din vânzări pe Vinted, OLX și alte platforme. Explicațiile unui...
Digi FM
"Am decis să sărbătoresc viața". Alina Pușcău, după ultima cură de chimioterapie: "A fost incredibil de greu"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dana Nălbaru a împlinit 50 de ani și a primit un cadou neobișnuit de la cei trei copii: "Mi-am dorit doar...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre cele mai iubite seriale polițiste, anulat după 20 de sezoane. Actrița care a aflat cu 90 de...
Adevarul
Șantierul autostrăzii cu tuneluri din vestul României se apropie de final. Munții de pământ excavați au...
Newsweek
Sute de mii de pensionari NU vor lua bani în plus la pensie la indexare. Casa de Pensii confirmă
Digi FM
De ce se înmoaie murăturile în borcan. Greșelile care le strică textura și cum le păstrezi crocante
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce efecte are în organism consumul zilnic de migdale. Câte să mănânci pentru a profita de beneficii
Digi Animal World
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au...
Film Now
A fost criticată pentru siluetă, acum parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, superbă într-o rochie...
UTV
Laura Cosoi a ajuns la casa Adelei Popescu de la Șușani. Cum și-au petrecut timpul cele două vedete, în timp...