O femeie va fi șefa Parlamentului European: „Cel mai tânăr preşedinte din istoria instituției”

Data publicării:
Roberta Metsola la o ședință în Parlamentul European.
Roberta Metsola va fi președintele Parlamentului European. Ea îl va înlocui pe David Sassoli. Foro: Profimedia

Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European a desemnat-o pe Roberta Metsola drept candidată în alegerile de la jumătatea mandatului din luna ianuarie, după ce a obţinut 64,4% din voturile colegilor de grup.

Manfred Weber a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că votul a fost secret şi că Roberta Metsola a fost desemnată candidata grupului pentru preşedinţia Parlamentului European cu peste 64% din voturi din primul tur de scrutin, fapt confirmat de grup printr-un comunicat.

Liderul grupului PPE le-a mulţumit celor doi candidaţi, austriacul Othmar Karas şi olandeza Esther de Lange, care nu au câştigat competiţia, dar care au livrat o competiţie corectă şi foarte puternică.

„Vreau să subliniez că prezentăm o femeie candidat după peste 20 de ani pentru postul de preşedinte al PE. Dacă va fi aleasă, şi sunt sigur că va câştiga, va fi cea mai tânără preşedintă din istoria Parlamentului European”, a spus Weber.

Roberta Metsola, eurodeputată din Malta, este în vârstă de 42 de ani. În acelaşi timp, Weber a spus că a apreciat faptul că Roberta Metsola are o idee clară despre ceea ce doreşte să facă în fruntea PE.

Roberta Metsola: „Sunt cu adevărat onorată să primesc acest mandat puternic din partea grupului PPE”

„Sunt cu adevărat onorată să primesc acest mandat puternic din partea grupului PPE. A fost o campanie foarte corectă şi deschisă cu discuţii ale tuturor candidaţilor cu toţi membrii în care noi am prezentat cum credem că ar trebui să arate acest parlament în a doua parte a mandatului legislaturii. Următorii doi ani şi jumătate vor fi printre cei mai critici pentru PE în contextul în care ieşim dintr-o pandemie devastatoare şi va deveni clar că va ţine de forţele constructive ale acestei case să umple găurile din fundaţia noastră (...). Principala mea prioritate va fi să fac cum fac mereu de când am fost aleasă în PE în 2013, adică să creez alianţe şi să construiesc punţi cu forţele constructive proeuropene din această instituţie pentru a intra în a doua jumătate a acestui mandat mai puternici”, a afirmat Roberta Metsola.

Cu acest prilej, Manfred Weber a anunţat că intenţionează să candideze la preşedinţia formaţiunii paneuropene PPE, funcţie din care Donald Tusk se va retrage pentru a activa în politica ţării sale.

Preşedinţia Parlamentului European, exercitată din vara lui 2019 de socialistul italian David Sassoli în urma unui acord al principalelor trei grupuri din PE - PPE, S&D şi Renew Europe - este pusă în joc la jumătatea legislaturii, în luna ianuarie a anului viitor, mai notează sursa citată de Agerpres.

Între timp însă, grupul S&D a lăsat să se înţeleagă că va veni cu propriul candidat la preşedinţia PE dar nu este clar cine va fi acesta, deşi colegii săi de grup şi-au exprimat sprijinul unanim pentru David Sassoli.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...