Plângere împotriva McDonald's Spania: O notă internă le cerea angajaților să nu servească „țigani/români”

Data publicării:
01

Lanțul de restaurante McDonald's Spania s-a ales cu o plângere penală după ce o notă internă le cerea angajaților să nu servească „țiganii/românii”.

Zilele trecute un angajat a dezvăluit un document in care conducerea le cere angajaților să nu îi  servească pe „țigani/români”, din cauza tot mai deselor înșelătorii ale acestora.

În circulară se mai spune că de mai multe ori aceștia au încercat să îi înșele pe vânzători cu bancnote false, iar când aceștia le spun că nu au să le dea restul sau că nu îi servesc, devin agresivi.

În plus, angajaților li se mai recomandă să cheme poliția ori de câte ori situația o cere.

„Cu sprijinul casei de avocatură Paredes y Asociados, FADERE a depus în cursul zilei de ieri o plângere penală împotriva companiei McDonald's. De asemenea FADERE a cerut explicație companiei cu privire la această atitudine xenofobă. Deja ni s-a confirmat  că vor deschide o anchetă internă”, se arată într-un comunicat al asociației.

„Spania este o țară tolerantă și sunt foarte rare cazurile în care străinii să fie tratați discriminatoriu. Totuși din ce în ce mai mulți spanioli sunt deranjați de comportamentul antisocial al țiganilor proveniți din țara noastră, indiferent că vorbim despre cei care cerșesc în intersecții sau despre cei care formează rețelele care exploatează cerșetorii”, a declarat Daniel Țecu, președintele FADERE.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998