Presă: Barack Obama știa din 2010 că telefonul cancelarului Angela Merkel era interceptat

Data publicării:
obama merkel

Potrivit publicatiei săptămânale Bild am Sontag, liderul de la Casa Albă a fost informat de şeful NSA despre această interceptare, dar a ales să nu oprească operaţiunea de supraveghere. Informaţia vine după ce, ieri, cotidianul Der Spiegel a publicat informaţii conform cărora telefonul Angelei Merkel ar fi fost spionat încă din 2002. Mai precis, cu trei ani înainte ca politicianul să ajungă cancelar al Germaniei.

Potrivit documentelor, din ambasada Statelor Unite la Berlin, agenţii americani au efectuat operaţiuni de interceptare şi ascultare.

Oficialii germani au cerut explicaţii Statelor Unite după ce în presă au apărut informaţiile privind ascultarea telefonului cancelarului. Germania a anunţat că îl va trimite la Washington pe unul dintre şefii serviciilor secrete pentru a investiga cazul. Tot potrivit der Spiegel, Barack Obama i-a cerut scuze cancelarului german şi i-a spus că nu ştia de aceste interceptări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri