Preşedinta Elveţiei a discutat cu Donald Trump despre taxele vamale

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0956004694
Președinta Elveției, Karin Keller-Sutter . Sursa: Profimedia Images

Preşedinta Elveţiei, Karin Keller-Sutter, a declarat, miercuri, că a purtat o convorbire telefonică cu preşedintele american Donald Trump pe tema relaţiilor comerciale şi şi-a exprimat speranţa că cele două ţări vor ajunge în curând la un acord, în contextul în care Elveţia a fost vizată de tarife de import mai mari decât cele aplicate vecinilor săi din Uniunea Europeană, transmite news.ro.

„În discuţia telefonică de astăzi cu preşedintele Donald Trump, am transmis poziţia Elveţiei privind comerţul bilateral şi am discutat modalităţi de a răspunde obiectivelor Statelor Unite. Am convenit să continuăm discuţiile în interesul ambelor ţări. Aştept cu interes găsirea unor soluţii în viitorul apropiat,” a scris Keller-Sutter pe platforma X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Săptămâna trecută, când administraţia Trump a anunţat noul pachet de tarife comerciale, Elveţia a fost afectată în mod disproporţionat, fiind vizată de o taxă de 31%, comparativ cu 20% pentru Uniunea Europeană şi 10% pentru Marea Britanie.

Elveţia, care a eliminat tarifele industriale anul trecut, are o economie puternic orientată spre comerţul internaţional, iar Statele Unite reprezintă cea mai mare piaţă de export pentru ţară.

Anterior, un sondaj realizat de organizaţia de afaceri Economiesuisse în rândul companiilor şi asociaţiilor industriale a arătat că aproape jumătate dintre acestea sunt afectate „puternic” sau „foarte puternic” de noile tarife impuse de SUA asupra exporturilor elveţiene.

Tarifele vamale impuse de Washington şi intrate în vigoare miercuri sunt doar un „plafon”, valabil atât timp cât celelalte state nu vor riposta, a dat asigurări secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, invitând restul lumii să nu urmeze exemplul Chinei, transmite AFP, conform Agerpres.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...