Rusia. Pierderile militare pe timp de pace sunt secret de stat

Data publicării:
putin

Curtea Supremă a respins un recurs depus de militanți din opoziție și de jurnaliști care contestau legalitatea acestui decret ce urmărește, potrivit acestora, să filtreze informațiile care confirmă rolul jucat de armata rusă în estul Ucrainei.

Acest decret, semnat la sfârșitul lunii mai de președintele Vladimir Putin, clasifică drept secret de stat „informațiile referitoare la pierderile înregistrate de armată (...) în timpul operațiunilor speciale pe timp de pace".

Pierderile militare în timp de război erau deja păstrate secrete.

Divulgarea secretelor de stat este pedepsită în Rusia cu până la patru ani de închisoare.

Kievul și occidentalii acuză Rusia că îi ajută militar pe separatiștii din estul Ucrainei și că a trimis în zonă trupe regulate, fapt dezmințit categoric de Moscova, care recunoaște numai prezența unor „voluntari”, persoane plecate la luptă din proprie inițiativă. Conflictul din estul Ucrainei s-a soldat cu 6.800 de morți în decurs de 18 luni.

Presa rusă și internațională, precum și militanți opozanți ai Kremlinului, au vorbit în repetate rânduri despre înmormântări secrete în Rusia ale militarilor ruși ce și-ar fi pierdut viața în Ucraina. Mai multe interviuri ale unor foști soldați și familiilor acestora au fost publicate în mass-media, iar informații despre prezența lor în Ucraina au fost colectate prin intermediul rețelelor sociale.

În cursul ședinței Curții Supreme, care a durat opt ore, s-a arătat că decretul a fost propus guvernului de către armată și serviciile de informații, potrivit unuia dintre opozanții măsurii în cauză, Ruslan Leviev.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți da cash când cumperi o mașină, mobilă sau bijuterii. Plafoanele valabile în 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Miley Cyrus, imagini intime cu logodnicul ei. Cei doi apar împreună în cadă și în pat, în noul ei videoclip
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Dosar de pensie. Unui pensionar nu i-au fost recunoscuți 5 ani în grupa a II-a. Motivarea Casei de Pensii
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...