Acordul pentru Brexit, aprobat de Guvernul May. Premierul britanic: Ne permite să mergem mai departe

Data actualizării: Data publicării:
Theresa May Leaves For Prime Minister's Questions
foto: Getty Images

Guvernul britanic a aprobat, miercuri, după o şedinţă maraton, acordul pentru Brexit, de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Anunţul a fost făcut de către premierul Theresa May. Ea a declarat că guvernul a avut „o dezbatere lungă, detaliată şi pasională”, adăugând că acordul „este cea mai bună versiune care a putut fi negociată”.

General Election 2017 - Maidenhead Count And Declaration
Guvernul britanic trebuie să anunţe dacă aprijină acordul pentru Brexit FOTO: Getty Images

UPDATE 21.25. „Decizia a fost extrem de controversată.

Acest acord ne permite să construim mai departe viitorul ţării sau să facem un pas înapoi. Aveam soluţia unui acord sau a niciunuia.

Decizia a fost luată.

Mâine voi face o declaraţie în Parlament.

Am datorie să iau decizia în funcţia de interesul naţional”, a declarat Theresa May.


Premierul britanic Theresa May a dat asigurări miercuri, în Camera Comunelor, că proiectul de acord al divorţului încheiat marţi cu Bruxellesul răspunde votului britanicilor în vederea ieşirii din Uniunea Europeană (UE).

Premierul răspundea astfel unor critici din partea unui membru al majorităţii sale conservatoare, potrivit cărora documentul conţine concesii inacceptabile.

Premierul britanic Theresa May a încercat să-şi convingă miniştrii să-şi depăşească disensiunile cu privire la Brexit şi să aprobe un proiect de acord încheiat marţi de către negociatorii europeni şi britanici.

Aprobarea Guvernului este necesară în vederea permiterii organizării unui summit excepţional cu liderii europeni, cu scopul de a valida acordul. Acesta urmează să fie ratificat, ulterior, de parlamentele britanic, naţionale şi european (PE), înainte de ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) la 29 martie 2019.

Cabinetul s-a reunit la ora 14.00 GMT (16.00, ora României), pentru a ”studia proiectul de acord şi a decide următoarele etape”, a anunţat Guvernul într-un comunicat.

Miza acordului între Bruxelles și Londra pe textul pentru Brexit

UE şi Marea Britanie au nevoie de un acord pentru a menţine fluxurile comerciale între cel mai mare bloc comercial din lume şi Regatul Unit, unde se află cel mai mare centru financiar internaţional din lume.

May a avut însă probleme în retragerea Marii Britanii din UE, ţară membră a UE de 46 de ani, fără să afecteze comerţul sau să nemulţumească parlamentarii cărora le revine decizia finală referitoare la acord.

Cu mai puţin de cinci luni înainte de retragerea Marii Britanii din UE, problema menţinerii circulaţiei libere la frontiera Irlandei de Nord cu Irlanda a fost cea mai importantă piedică în calea acordului.

Nu este clar ce s-a convenit în această privinţă, întrucât guvernul britanic nu a oferit informaţii imediate referitoare la acordul pentru Brexit, care are sute de pagini.

Potrivit postului irlandez RTE, acordul referitor la frontieră are forma unui acord vamal global temporar, cu prevederi specifice referitoare la Irlanda de Nord.

Acordul mai include un mecanism de evaluare, potrivit RTE, care adăugă că mai sunt încă detalii de stabilit între Londra şi Bruxelles.

Susţinătorii Brexit se tem însă că Theresa May acceptă subjugarea Marii Britanii faţă de UE. Prin încercarea de a ieşi din UE păstrând legături strânse cu UE, planul de compromis al lui May a nemulţumit susţinătorii Brexit-ului, pro-europenii, naţionaliştii scoţieni, partidul Irlandei de Nord care susţine guvernul şi pe unii dintre miniştri.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Kristen Stewart, despre prințesa Diana, la cinci ani de la rolul din „Spencer”. „Pot plânge oricând mă...
Adevarul
Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul”
Newsweek
Care pensionari iau un ajutor la pensie de 1.950 lei în 2026. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii?
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Jennifer Lawrence susține că a pierdut un rol într-un celebru film regizat de Tarantino, pe motiv că nu era...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă