Un aliat al lui Zelenski s-a autoproclamat primar interimar al Odesei

Data publicării:
Ihor Koval
Igor Koval a anunțat că va prelua atribuțiile de primar interimar în conformitate cu legea ucraineană privind administrația locală. Sursa foto: X

Igor Koval, secretarul Consiliului Local Odesa, s-a autoproclamat primar interimar al orașului la două zile după ce președintele Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care i-a retras cetățenia ucraineană lui Ghennadi Trukhanov, acuzat că deține pașaport rusesc, potrivit Kyiv Independent.

Decizia vine după decretul emis pe 14 octombrie de președintele Volodimir Zelenski, prin care primarul Odessei, Ghennadi Truhanov, a rămas fără cetățenia ucraineană. Măsura s-a bazat pe dovezi potrivit cărora Truhanov ar fi cetățean rus, acuzație pe care acesta o neagă. În încercarea de a-l înlocui pe Trukhanov, Zelenski l-a numit pe Serhii Lisak în funcția de șef al noii Administrații Militare a Odesei, pe 15 octombrie.

Truhanov este o figură controversată în Ucraina, acuzată de legături cu Rusia și implicare în acte de corupție. Criticii l-au acuzat însă pe Zelenski că, până acum, a închis ochii la dubla cetățenie a primarului, iar decizia de a-l demite ar fi o încercare de a concentra puterea la centru și de a limita autonomia locală.

Procedura prin care o persoană poate fi deprivată de cetățenia ucraineană prin decret prezidențial, fără o decizie judecătorească, a fost criticată de experți ca fiind juridic îndoielnică sau chiar ilegală.

Koval a publicat un decret propriu, prin care a anunțat că va prelua atribuțiile de primar interimar în conformitate cu legea ucraineană privind administrația locală. Potrivit acestei legi, secretarul consiliului local devine primar interimar în caz de demitere, deces sau incapacitate a primarului de a-și exercita funcția.

Cine este Igor Koval

Koval, în vârstă de 70 de ani, este politolog și fost rector al Universității Naționale din Odesa. A fost ales consilier local în 2020, reprezentând partidul Slujitorul Poporului, formațiunea lui Zelenski, deși nu este membru oficial în consiliu.

Din 2014, mai multe documente care ar confirma cetățenia rusă a lui Truhanov au fost publicate de parlamentarii ucraineni Yegor Firsov și Volodimir Ariiev, precum și de proiectul jurnalistic Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP).

În 2017, o instanță rusă a emis o decizie privind anularea pașaportului rusesc al lui Truhanov. Totuși, potrivit legislației ruse, anularea unui pașaport nu echivalează cu pierderea cetățeniei, iar până în prezent nu există dovezi că fostul primar ar fi inițiat procedura de renunțare la cetățenia rusă.

Publicația rusă de investigații The Insider a confirmat pe 15 octombrie că Truhanov deținea două pașapoarte rusești, citând baze de date oficiale. Totuși, sursa a adăugat că pașaportul rusesc prezentat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) ar fi fals. SBU nu a oferit niciun comentariu. Truhanov este, de asemenea, judecat într-un dosar de corupție legat de achiziția clădirii fostei fabrici Krayan din Odesa.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cum să citești factura la energie electrică în 2026: ce înseamnă fiecare cost și cum verifici suma de plată
Digi FM
Un Lamborghini de 300.000 de euro, parcat pe trotuar în București, a stârnit revoltă pe internet: “De unde să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Laurențiu Duță are o familie de revistă. Cum arată soția lui, pe care a cunoscut-o în copilărie, și fiica lor...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cu părul cărunt, chipul îmbătrânit și mai suplu, Dwayne Johnson e greu de recunoscut. S-a transformat într-un...
Adevarul
Calendarul admiterii la liceu 2027–2028 a fost modificat. Când vor avea loc repartizarea computerizată și...
Newsweek
De ce nu trebuie să păstrezi ouăle în ușa frigiderului deși le pui corect? Greșeala pe care o fac mulți români
Digi FM
Un preot a murit în timpul slujbei, strivit de un crucifix uriaș. Cu câteva clipe înainte, vorbise despre cât...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Șase oase vechi de 46.000 de ani, descoperite într-o peșteră, i-au surprins pe oamenii de știință. ADN-ul lor...
Digi Animal World
Peștele cu față de om care a devenit viral în mediul online. Gura și nasul sunt clar vizibile
Film Now
Michael Douglas își schimbă radical viața la 82 de ani. Ce planuri are actorul: „Valorile mele s-au schimbat”
UTV
Olivia Steer a câștigat definitiv procesul după șapte ani. Fosta soție a lui Andi Moisescu și familia sa au...