VIDEO | Angela Merkel, apel disperat: Dacă va fi ultimul Crăciun cu bunicii noștri, atunci sigur am făcut ceva greșit

Data publicării:
angela merkel in parlamentul german, cu mainile apropiate.
Angela Merkel în parlament. Foto: Agerpres

Cancelarul german Angela Merkel a făcut apel, într-un discurs plin de emoție, la respectarea restricţiilor și a măsurilor de distanțare înainte de sărbători, pentru ca numărul cazurilorde coronavirus să nu scape și mai mult de sub control. Ea a îndemnat la introducerea de noi restricţii până la mijlocul lui ianuarie pe întreg teritoriul Germaniei, unde măsurile existente s-au dovedit insuficiente pentru a limita numărul de contaminări cu noul tip de coronavirus, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Numărul contactelor” între persoane „este prea ridicat, reducerea numărului de contacte este insuficientă”, a declarat Angela Merkel miercuri, în Camera Deputaţilor.

Cancelarul federal consideră justificate propunerile unui grup de experţi ce vizează închiderea, cel mai târziu între Crăciun şi mijlocul lui ianuarie, a tuturor magazinelor nealimentare şi a şcolilor.

Angela Merkel i-a îndemnat de asemenea pe germani să reducă la minim contactele sociale până de sărbători, evocând posibilitatea de a devansa începutul vacanţei şcolare.

„Trebuie să facem tot posibilul” pentru a evita „o avansare exponenţială” a numărului de cazuri, a declarat Merkel.

Germania a înregistrat în ultimele 24 de ore 590 de decese cauzate de COVID-19, un număr record.

După ce a fost salutată pentru modul în care a gestionat pandemia în timpul primul val, îm primăvară, Germania se confruntă cu mari probleme în faţa valului doi.

Creşterea rapidă a numărului de cazuri a fost oprită prin închiderea unor sectoare ale alimentaţiei publice, culturii şi sportului la începutul lui noiembrie, însă numărul de contaminări zilnice se menţine la un nivel ridicat. Astfel, Germania înregistrează în jur de 20.000 de noi cazuri de contaminare zilnice, mai multe decât în Franţa, iar numărul de bolnavi aflaţi la terapie intensivă este considerat îngrijorător de către autorităţi.

Guvernul federal şi guvernele de land urmează să discute înainte de Crăciun asupra unor eventuale noi măsuri pentru stăvilirea pandemiei.

În pofida limitării adunărilor publice la 5 persoane, standurile cu vin cald, tradiţionale în Germania în timpul sărbătorilor de iarnă, devin tot mai numeroase pe teritoriul ţării şi atrag multă lume. Ele au devenit un factor de propagare a virusului, potrivit autorităţilor.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul românesc care renaște la granița cu războiul. Cum a devenit un punct-cheie pentru Europa
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
„Războiului stelelor”. Sateliți militari ruși s-au apropiat de unul comercial finlandez care furnizează...
Newsweek
Tomac anunță mai mulți bani pentru pensii. Indexarea costă 2.000.000.000€. De unde îi poate lua?
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Câinele tău are peste 5 ani? Cele cinci reguli de aur care îi pot prelungi viața
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...