Un deputat finlandez a fost găsit mort în incinta Parlamentului. Avea 30 de ani și era la primul mandat

Data publicării:
Eemeli Peltonen. Foto: Profimedia
Eemeli Peltonen. Foto: Profimedia

Un deputat al Partidului Social-Democrat din Finlanda, Eemeli Peltonen, în vârstă de 30 de ani, a fost găsit mort, marţi, în clădirea Parlamentului, deşi este vacanţă parlamentară, relatează AFP şi BBC, preluate de News.ro.

„Persoana decedată în clădirea Parlamentului în dimineaţa zilei de 19 august este Eemeli Peltonen, un deputat aflat la primul mandat”, a anunţat serviciul de presă al Parlamentului într-un comunicat care nu precizează cauzele decesului.

Deputaţii finlandezi sunt în prezent în vacanţa de vară, sesiunea de toamnă începând pe 2 septembrie.

Potrivit poliţiei, Eemeli Peltonen a decedat în jurul orei 11:00 ora locală. Poliţia a declarat că „anchetează cauzele decesului, dar că nu suspectează un act criminal în acest stadiu”.

Moartea sa subită a şocat Finlanda, politicieni de toate orientările exprimându-şi tristeţea.

„Moartea lui Eemeli Peltonen mă afectează profund, la fel ca pe noi toţi”, a declarat preşedinta grupului parlamentar social-democrat, Tytti Tuppurainen, într-un comunicat. „Era un membru foarte apreciat al comunităţii noastre şi ne va lipsi profund”, a adăugat ea.

Foarte apreciat de colegi

Preşedintele finlandez Alexander Stubb, precum şi numeroşi deputaţi, au deplâns vestea. „Astăzi am primit veşti tragice din Parlament”, a scris Alexander Stubb pe X.

Pemierul Petteri Orpo a ţinut un minut de reculegere în memoria lui Peltonen, care, potrivit acestuia, era foarte apreciat de colegi, a relatat postul public de televiziune YLE.

Marţi, steagul finlandez a fost arborat în bernă în faţa clădirii Parlamentului din centrul oraşului Helsinki, în semn de doliu.

Originar din Järvenpää (sud), Eemeli Peltonen a anunţat la sfârşitul lunii iunie că se află în concediu medical în urma unei infecţii nosocomiale contractate în primăvară în timpul tratamentului unei boli renale. 

Potrivit presei locale, se pare că el s-ar fi sinucis în clădire şi a fost găsit marţi dimineaţă.

Peltonen, care reprezenta regiunea sudică Uusimaa, se afla la primul mandat de deputat, fiind ales în 2023. Ambiţiile sale politice au început devreme – Peltonen a fost ales consilier municipal în oraşul Jarvenpaa la doar 18 ani. La 22 de ani, a fost ales preşedinte al consiliului municipal, fiind cea mai tânără persoană care a deţinut această funcţie, potrivit presei de la acea vreme.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă să mergi zilnic cu mașina la serviciu în București. Calcul pentru 10, 20 și 30 km pe zi
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”