Galerie Foto Un miliard de scoici, midii și alte animale marine, ucise de valul de căldură extremă din Canada. "Au fiert" pur și simplu pe plajă

Data actualizării: Data publicării:
scoici moarte pe plaja in vancouver
Un miliard de scoici, midii și alte animale marine, ucide de valul de căldură extremă din Canada. FOTO: captură Youtube

Valul de căldură extremă din Canada a dus la moartea a aproape un miliard de midii, scoici și alte animale marine care trăiesc pe plajele din Vancouver. Camerele de termoviziune au înregistrat 50 de grade Celsius acolo, potrivit CNN.  

Cel care a tras semnalul de alarmă cu privire la această catastrofă marină este Christopher Harley, profesor la departamentul de zoologie de la Universitatea din Columbia Britanică. El a descoperit că întreaga plajă Kitsilano, care se află în apropierea casei sale, era acoperită de midii moarte. Cercetătorul a apreciat că aceasta este o consecință a valului de căldură record care a lovit zona în perioada 26-28 iunie.

"Am simțit mirosul acelei plaje înainte să ajung acolo, pentru că erau deja multe animale moarte. Am început să mă uit în jur și mi-am spus: Oh, asta nu poate fi bine", a povestit el.

A doua zi, Harley și unul dintre elevii săi au mers la Lighthouse Park, la vest de Vancouver: "Acolo era o catastrofă. Midiile acopereau tot țărmul și majoritatea acestora muriseră".

Christopher Harley estimează că un miliard de midii, scoici și alte animale marine ar fi murit de căldură.

Un miliard de scoici, midii și alte animale marine, ucide de valul de căldură extremă din Canada. FOTO: captură Youtube
Un miliard de scoici, midii și alte animale marine, ucide de valul de căldură extremă din Canada. FOTO: captură Youtube

Deși scoicile atașate de roci sunt obișnuite să fie expuse la aer și la lumina soarelui în timpul refuxului, ele nu pot supraviețui la temperaturi de peste 37 de grade Celsius foarte mult timp, explică Christopher Harley. În ultimele zile ale lunii iunie, în Vancouver, temperaturile s-au apropiat de 40 de grade Celsius, cu valori și mai ridicate în zonele de plajă.

O cameră de termoviziune folosită de Harley și de studentul lui a indicat chiar și peste 50 de grade Celsius pe unele suprafețe.

Brian Helmuth, profesor de biologie marină la Universitatea Northeastern, a precizat că moartea acestor viețuitoare poate provoca "un efect în cascadă" asupra altor specii.

Oamenii de știință din domeniul climei au numit valul de căldură din Columbia Britanică și Pacificul de Nord-Vest din Statele Unite ca fiind fără precedent și au avertizat că schimbările climatice vor face aceste evenimente mai frecvente și mai intense.

"Am văzut recorduri de căldură în weekend care au fost doborâte a doua zi", a declarat Kristina Dahl, cercetător pe probleme de climă.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce riști dacă ai gardul pus greșit în intravilan
Digi FM
Efect neaşteptat al gumei de mestecat. Ce au observat într-un studiu recent cercetătorii de la King's College...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Oamenii erau furioși din cauza diferenței de vârstă”. Olivia Wilde rupe tăcerea despre relația cu Harry...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Kate Hudson, siluetă de top model la 47 de ani, într-un costum de baie minuscul. Actrița profită la maximum...
Adevarul
Scandalul concedierilor de la Oracle România ajunge la Comisia Europeană. BNS acuză gigantul că tratează...
Newsweek
Când intră pensiile pe card: vineri, 10 iulie, sau se amână pentru luni, 13 iulie? Ce a decis Casa de Pensii?
Digi FM
Fotbaliștii din Capul Verde, primiți ca eroi acasă, după parcursul de la CM 2026. Carnaval cu mii de oameni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Greșeala pe care milioane de oameni o fac în fiecare dimineață. Specialiștii avertizează: "Se simt deja...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Penelope Cruz, nevoită să zâmbească după cea mai mare tragedie din viața ei. Ce s-a întâmplat în timpul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...