Una din victimele ucise în atacul de la sinagoga din Manchester a fost împuşcată de poliţiști. Anunțul făcut de autorități

Data actualizării: Data publicării:
atac Manchester
Atac lângă o sinagogă din Manchester. Foto: Profimedia

Una din victimele care şi-au pierdut viaţa în atacul de joi asupra unei sinagogi din Manchester a fost de fapt împuşcată de poliţiştii care au intervenit, au anunţat vineri forţele de ordine, conform Reuters şi dpa.

„În prezent se crede că suspectul, Jihad Al Shamie, nu era în posesia unei arme de foc şi singurele focuri trase au provenit de la agentul autorizat pentru arme de foc al GMP (poliţia metropolitană din Manchester - n. red.)", arată un comunicat al poliţiei.

„Prin urmare, în funcţie de analiza criminalistică, rana respectivă ar fi putut din păcate să fie produsă de o consecinţă tragică şi neprevăzută a acţiunii urgente necesare a agenţilor mei pentru a pune capăt acelui atac feroce”, a arătat comisarul şef Stephen Watson din GMP, citat în comunicatul citat de Agerpres.

În atacul de joi, după ce Al Shamie a intrat cu maşina într-un grup de oameni de lângă sinagoga comunităţii evreieşti Heaton Park din suburbia Crumpsall a Manchesterului, apoi a început să îi înjunghie cu un cuţit pe cei din jur, au murit Adrian Daulby, în vârstă de 53 de ani, şi Melvin Cravitz, 66 de ani.

Watson a menţionat că o altă victimă este în continuare spitalizată tot cu o rană de glonţ, însă viaţa acesteia nu este în pericol.

Al Shamie, cetăţean britanic de origine siriană, în vârstă de 35 de ani, a fost împuşcat mortal de poliţişti.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a salvat Delia Velculescu Ciprul și Grecia în cele mai grele crize economice. „Doamna de Fier” a...
Digi FM
„Pe Nicușor Dan l-au încălecat serviciile!”. Adevărul despre pactul cu PSD și anularea alegerilor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Bianca Censori, o nouă apariție „transparentă” alături de Kanye West. De data aceasta, cei doi soți au mers...
Film Now
70 de ani, rochie mini și un zâmbet șarmant. Geena Davis, impresionantă la premiera „The Boroughs” în Los...
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în...
Newsweek
Mugur Isărescu anunță că pensiile nu vor crește. Pensionarii pierd între 130 lei și 600 lei la pensie
Digi FM
Când se vopsesc ouăle de Înălțarea Domnului și alte tradiții românești păstrate de secole
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A împlinit 108 ani, face sport de trei ori pe săptămână și încă șofează. Ce spune despre viața amoroasă...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dustin Diamond, plătit cu o sumă mizeră pentru reluările "Salvați de clopoțel". Cecul primit de Screech...
UTV
Sebastian Stan și Cristian Mungiu au fost ovaționați timp de 10 minute la Cannes. Filmul „Fjord” a avut...