Victorie incredibilă a verzilor la alegerile municipale din Franța. Emmanuel Macron și partidul său suferă o înfrângere zdrobitoare

Data actualizării: Data publicării:
alegeri municipale franta
Anne Hidalgo, primărița Parisului, votează în al doilea tur de scrutin al alegerilor municipale din Franța din 2020. Alegerile au fost marcate de pandemia de coronavirus și de noile reguli de distanțare socială și purtare a măștilor de protecție. Foto: Profimedia

Rezultatul celei de-a doua runde a alegerilor municipale din Franța arată o nouă înfrângere pentru președintele Macron, în condițiile în care nivelul său de popularitate rămâne scăzut, iar partidul său nu a reușit să se impună la nivel local, scrie The Guardian. În schimb, verzii și ecologiști înscriu o victorie surprinzătoare, câștigând un număr important de orașe mari.

Marii câștigători ai alegerilor sunt ecologiștii, însă, care au înregistrat o serie de victorii importante. De cealaltă parte, La Republique En Marche, partidul prezidențial, a suferit înfrângeri care arată că nu a reușit să se impună pe plan local.

În Paris, fotoliul de primar a fost câștigat din nou de Anne Hidalgo, după o luptă grea cu candidații dreptei. Hidalgo, membră a Partidului Socialist și susținută de verzi și de comuniștii francezi a mers pe o platformă ecologistă și anti-poluare în campania sa. După anunțul victoriei sale, Hidalgo a spus că parizienii au votat să transforme capitala franceză într-un oraș „ecologic, social și umanist”.

„Ați ales speranța, munca în echipă, un Paris care poate respire, care este un oraș mai bun în care să locuiți, un oraș care demonstrează solidaritate și nu lasă pe nimeni de izbeliște”, a spus ea într-un discurs scurt.

Alte orașe mari precum Lyon, Bordeaux, Strasbourg, Besançon, Poitiers, Annecy și Tours au fost câștigate de verzi. În Lille, socialista Martine Aubrey a reușit să câștige o luptă acerbă cu candidatul verde – diferența a fost de doar 227 de voturi.

Premierul francez, Edouard Philippe a reușit să păstreze fotoliul de primari din orașul Le Havre, din nordul țării, iar dacă planul lui Emmanuel Macron de a schimba guvernul se înfăptuiește, el ar putea să se întoarcă ceva mai devreme la cârma orașului.

Perpignan, un oraș din sudul țării, a fost câștigat de extrema dreaptă – Louis Aliot, un aliat politic al Marinei Le Pen a câștigat alegerile în acest oraș.

Scrutinul a fost marcat de pandemia de coronavirus și de un absenteism record din cauza fricii de contaminare. Prima rundă a avut loc pe 15 martie, la doar două zile înainte ca Franța să intre într-o carantină generalizată strictă care a durat două luni.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
De ce poartă curierii nepalezi geci și mănuși la 40 de grade. Explicația medicului
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...