Viktor Orban e singurul lider european care merge la Moscova pentru funeraliile lui Mihail Gorbaciov

Data actualizării: Data publicării:
Viktor Orban
Prim-ministrul ungar, Viktor Orbán. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, singurul lider european care încă mai negociază cu Rusia în privința livrărilor de gaze, care și-a menținut relațiile apropiate de dictatura de la Moscova și după invazia sângeroasă a Ucrainei, merge la Moscova, sâmbătă dimineață, pentru funeraliile fostului lider sovietic, Mihail Gorbaciov, a anunțat guvernul ungar.

Orban „va aduce un omagiu defunctului Mihail Gorbaciov”, însoţit de o delegaţie ungară, a informat guvernul ungar pe Twitter, la o zi după ce Gazprom a anunţat că menţine oprit gazoductul Nord Stream, într-o nouă încercare a dictatorului rus de a pune presiune pe Europa, conform AFP, citat de Agerpres.

Funeraliile lui Gorbaciov vor avea loc, sâmbătă, la Moscova. Gorbaciov a murit marţi seara, la vârsta de 91 de ani, în urma unei „lungi şi grave maladii”, potrivit reprezentanților spitalului unde fusese îngrijit.

Deplasarea lui Orban la Moscova are loc în condiţiile în care Gazprom a anunţat, vineri, prelungirea opririi gazoductului Nord Stream, „pentru mentenanţă”.

La rândul său, Ungaria a anunţat, miercuri, o întărire a schimburilor sale cu Gazprom şi primeşte livrări suplimentare de gaz, într-un moment în care partenerii săi europeni se confruntă cu o puternică reducere a cantităţilor de gaz furnizate.

Kremlinul a anunţat, sâmbătă, că nu este prevăzută o întrevedere între Putin şi Orban. „Din informaţiile noastre, Orban va veni doar pentru a-şi lua rămas bun de la Gorbaciov. Nu a existat nicio cerere pentru convorbiri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia RIA Novosti.

Înainte de aceasta, dpa informa că niciun politician european de rang înalt nu este aşteptat să participe la funeraliile ultimului lider sovietic Mihail Gorbaciov, sâmbătă, la Moscova. În ciuda înaltei aprecieri faţă de Gorbaciov la Londra, Paris şi Berlin, invazia rusească a Ucrainei a descurajat prezența liderilor europeni la funeralii, cu excepția lui Orban, un apropiat al lui Putin.

Citiți și: Gorbaciov a murit „șocat” și „năucit” de războiul din Ucraina, spune fostul său translator: „L-a devastat emoțional și psihologic”

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Istoria fascinantă a fotbalului. De la lupte violente pe maidane, la un fenomen global
Newsweek
Premierul desemnat Tomac: pensiile vor crește cu sume între 120 lei și 600 lei. Există și o veste proastă
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme