Viktor Orban face noi declarații controversate: „Națiunile slabe vor pieri, iar cele puternice vor rămâne. Trebuie să ne pregătim”

Data publicării:
Viktor Orban gesticulează cu ambele mâini
Orban spune că „vine vremea în naţiunile slabe vor pieri, iar cele puternice vor rămâne”. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul guvernului Ungariei, Viktor Orban, a făcut noi declarații controversate în timpul unei ceremonii de depunere a jurământului de către noii ofițeri de poliție din Ungaria. Orban a spus că „națiunile slabe vor pieri, iar cele puternice vor rămâne”, referindu-se inclusiv la războiul din Ucraina și spunând că „mii de migranți ne asediază granițele”, conform MTI, citată de news.ro.

În discursul său, prim-ministrul guvernului Ungariei a spus că „trăim vremuri în care lumea se zguduie din temelii”, iar  „nici noi, ungurii, nu facem excepţie”, deoarece „epicentrul cutremurului este chiar lângă noi”. Războiul are loc în vecinătatea Ungariei, în timp ce din sud mii de migranţi “ne asediază frontierele”, a mai spus premierul ungar.

Orban a mai vorbit de „necesitatea unui stat puternic, a unui guvern puternic, a unei economii puternice, a unei armate puternice şi, nu în ultimul rând, a unor organe de ordine publică puternice”.

„Trebuie să ne pregătim şi să ne echipăm”.

Premierul ungar a repetat din nou temele sale favorite, spunând că cei care își asumă responsabilitatea unei vieți de ofițer își asumă și identitatea maghiară.

Potrivit jurământului depus, cei care tocmai au absolvit vor proteja poporul ungar, vor servi pacea şi securitatea naţiunii ungare, se angajează să rămână puternici şi în vremuri dificile, îi vor proteja pe cei slabi şi pe cei căzuţi şi îi vor opri pe toţi cei care ameninţă pacea şi securitatea Ungariei, a mai spus Orban.

Acesta a mai adăugat că, în acest fel, ei s-au angajat să „asigure şi forţă lângă adevărul ungurilor”.

„Ungaria este una dintre cele mai sigure ţări din Europa sau poate chiar cea mai sigură”, a mai susținut premierul ungar.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie încasează Petre Roman de la stat. Averea acumulată de fostul premier
Digi FM
Ryan Gosling și Eva Mendes, apariție rară în public, la Disneyland. Au sărbătorit ziua de naștere a fiicei lor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Mereu impecabilă”. Dua Lipa, siluetă admirată în ținută sport. Peste 1,5 milioane de like-uri pentru...
Film Now
El făcea furori în „Renegatul”, ea în „Melrose Place”. Cuplul Heather Locklear și Lorenzo Lamas, la prima...
Adevarul
„Georgescu de Birmingham”. Povestea românului favorit la alegerile locale din al doilea mare oraş din Marea...
Newsweek
Ce beneficii au la pensie pensionarii cu grupe de muncă? Ce bani iau în plus? Cât scade vârsta de pensionare?
Digi FM
La 21 de ani are deja trei copii, dar în loc de aprecieri primește critici: “Oamenii ne privesc de sus”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în creierul tău dacă petreci 20 de minute afară în fiecare dimineață. Un obicei simplu care...
Digi Animal World
Reacția unei cățelușe care descoperă pentru prima dată ploaia. A topit inimile tuturor
Film Now
Văduva lui Patrick Swayze, mărturisiri tulburătoare la 15 ani de la moartea actorului: „Încă vorbesc cu el și...
UTV
Câte operații estetice a avut Michael Jackson. Ce spunea artistul și ce a arătat autopsia după moarte