Zelenski spune că relația cu Turcia a făcut armata Ucrainei mai puternică. Kievul a folosit drone turcești împotriva separatiștilor

Data publicării:
President of Turkey Recep Tayyip Erdogan visit to Kiev, Ukraine - 03 Feb 2020
Volodîmîr Zelenski și Recep Erdogan au discutat la telefon despre relațiile bilaterale și susținerea acordată de Istanbul armatei ucrainene. Foto: Profimedia

Dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre Ucraina şi Turcia a contribuit la consolidarea forţelor armate ale celor două ţări, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după o convorbire telefonică cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, relatează agenţiile de presă Reuters şi Unn.ua.

În afară de cooperarea militară, cei doi lideri au abordat în special problema consolidării securităţii la Marea Neagră, transmite publicaţia online Ukrainska Pravda, citând un comunicat al preşedinţiei de la Kiev.

„Vladimir Zelenski şi Recep Tayyip Erdogan au făcut un schimb de opinii cu privire la situaţia în materie de securitate în regiune, precum şi iniţiative destinate sporirii securităţii în regiunea Mării Negre”, arată textul, care subliniază că a fost evocată de asemenea implementarea unor proiecte importante pentru cele două ţări în domeniul construcţiei de avioane şi dezvoltării forţelor navale.

Zelenski l-a informat pe Erdogan despre începerea producţiei în serie a aeronavei de transport An-178 şi a invitat Turcia să se alăture clienţilor acestui avion.

Părţile au discutat probleme de interacţiune în sectorul energetic, printre altele, şi modalităţi de diversificare a aprovizionării cu energie, conform Ukrainska Pravda.

„Preşedintele ucrainean a apreciat foarte mult sprijinul Turciei pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei, precum şi implicarea intensă în activitatea noului mecanism internaţional - Platforma Crimeii”, se mai afirmă în comunicatul administraţiei prezidenţiale de la Kiev.

Potrivit acesteia, Zelenski a ridicat problema eliberării cetăţenilor ucraineni care sunt reţinuţi ilegal de către Rusia, transmite Agerpres.

În marja cooperării cu Turcia, Ucraina a achiziţionat şi desfăşurat drone turceşti în conflictul cu forţele separatiste, susţinute de Rusia, în Donbas, regiune din estul ţării, ceea ce a provocat protestul Moscovei, aminteşte Reuters.

În special, Kremlinul a acuzat Kievul la sfârşitul lunii octombrie de încălcarea acordurilor de la Minsk, după anunţul armatei ucrainene privind distrugerea - cu o dronă Bayraktar TB2k de fabricaţie turcă - a unui tun din epoca sovietică de tip D-30, ce era operat de forţele separatiste proruse, pentru a-i determina pe rebeli să înceteze focul.

Mişcările de trupe ruseşti ulterioare la frontiera cu Ucraina au stârnit îngrijorarea Occidentului, notează Reuters.

Citește și Avertismentul șefului armatei britanice: Riscul unui război accidental cu Rusia este mai mare acum decât în timpul Războiului Rece

Zelenski a remarcat aprofundarea parteneriatului Ucrainei cu Turcia, într-un mesaj pe Twitter. „Aceasta a contribuit deja la consolidarea forţele armate ale ţărilor noastre. Aşteptatul acord privind comerţul liber va contribui la creşterea economică” între cele două state, afirmă preşedintele ucrainean în acelaşi text.

„Cu ocazia acestei convorbiri au fost discutate teme şi probleme regionale, precum şi aspecte menite să îmbunătăţească relaţiile turco-ucrainene”, a menţionat administraţia preşedintelui Erdogan, potrivit Unn.ua, care a citat publicaţia turcă Daily Sabah.

Această convorbire telefonică între Zelenski şi Erdogan, conform agenţiei de presă ucrainene Unn.ua, a avut loc în contextul avertismentelor făcute recent de SUA, potrivit cărora Rusia ar putea avea în vedere noi acţiuni militare în Ucraina, întrucât se observă de mai multe săptămâni o comasare de trupe şi capabilităţi în apropierea frontierei cu Ucraina şi în Crimeea.

Totodată, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat luni Rusia cu privire la orice nouă „acţiune agresivă” la frontiera cu Ucraina, unde în ultimul timp au fost observate mişcări „importante şi neobişnuite” de trupe ruseşti, potrivit AFP şi Reuters.

UE şi NATO şi-au exprimat anterior în mai multe rânduri îngrijorarea cu privire la creşterea numărului de trupe ruseşti staţionate lângă graniţa cu Ucraina.

Citește și Marea Britanie va ajuta Ucraina să modernizeze flota navală, în contextul tensiunilor cu Rusia

În acest context, Suedia s-a declarat favorabilă trimiterii unei misiuni UE de instruire militară în Ucraina, conform unei afirmaţii făcute marţi de ministrul apărării suedez, Peter Hultqvist, transmisă presei printr-un purtător de cuvânt al ministerului, potrivit dpa.

Este necesară o Uniune Europeană puternică pentru a promova pacea şi securitatea pe fondul situaţiei actuale pe plan mondial, a afirmat acelaşi purtător de cuvânt al Ministerului Apărării suedez, adăugând că misiunile de pregătire militară ar putea ajuta ţările care se confruntă cu situaţii dificile în materie de securitate.

Suedia a susţinut eventuala trimitere a unei misiuni UE de instruire militară în Ucraina în sprijinul programului de reforme al Kievului atunci când această propunere a fost discutată, a mai amintit el.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri