Zelenski vrea ca Marea Britanie să cumpere arme americane pentru Ucraina. Ce a discutat cu Starmer

Data publicării:
Keir Starmer și Volodimir Zelenski.
Keir Starmer și Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut, joi, premierului britanic Keir Starmer ca Regatul Unit să se alăture statelor europene care cumpără din SUA arme şi muniţii destinate în final armatei ucrainene, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres. 

După întâlnirea cu Starmer la Londra la reşedinţa oficială a premierului britanic, Zelenski a scris într-un mesaj pe contul său de X că oferirea unor garanţii de securitate Ucrainei, în cazul unui acord de pace cu Rusia, şi ajutorul militar pentru Kiev, prin mecanisme precum PURL, au fost abordate în întrevederea lor.

„Am discutat, de asemenea, despre mecanismele pentru furnizarea de arme, cum ar fi programul PURL, şi am îndemnat Regatul Unit să se alăture acestuia”, a subliniat Zelenski, care a descris întâlnirea cu Starmer drept „bună şi productivă”.

„Lista de Necesităţi Prioritare pentru Ucraina” este rezultatul unui acord încheiat în iulie de preşedintele SUA, Donald Trump, şi secretarul general al NATO, Mark Rutte. Mecanismul presupune achiziţionarea de echipamente militare americane de către aliaţii europeni ai Ucrainei şi de Canada, echipamente care apoi sunt transferate gratuit Kievului prin intermediul NATO.

În baza acestui nou mecanism, Ucraina prioritizează armele şi muniţiile de care are nevoie în tranşe de aproximativ 500 de milioane de dolari, iar aliaţii NATO negociază apoi între ei cine va dona sau va plăti pentru echipamentele de pe listă.

Preşedintele Trump a găsit prin acest mecanism o cale care să-i convină pentru a continua susţinerea militară a Ucrainei în războiul cu Rusia, în condiţiile în care efortul financiar pentru ajutorul militar oferit Ucrainei va fi suportat de alţi aliaţi din NATO.

Vicepreşedintele american JD Vance a confirmat, într-un interviu publicat duminică de postul Fox News, că Trump intenţionează să retragă sprijinul financiar al SUA pentru susţinerea Ucrainei în războiul cu Rusia, dar aliaţii europeni sunt bineveniţi să cumpere din SUA arme pentru Ucraina. „Cred că (...) am terminat cu finanţarea acestui război în Ucraina”, a spus JD Vance.

„Dacă europenii doresc să preia ştafeta şi să cumpere arme de la producătorii americani, nu avem nicio problemă cu asta”, a adăugat el.

Statele Unite au fost principalul furnizor de ajutor militar pentru Ucraina înainte ca republicanul Donald Trump să revină în ianuarie la Casa Albă, acesta schimbând radical politica predecesorului său democrat Joe Biden. Totuşi, Statele Unite au continuat în acest timp să furnizeze arme Kievului din pachetele de ajutor militar deja aprobate de administraţia Biden.

Conform datelor din lunile mai şi iunie anul acesta publicate de Institutul german Kiel, statele europene au continuat să-şi sporească ajutorul militar oferit Ucrainei, contrar Statelor Unite, care doar au vândut Kievului arme pe care acesta trebuie să le plătească din fonduri proprii sau din cele oferite de susţinătorii săi europeni.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât economisești dacă mergi cu 110 km/h în loc de 130 km/h. Diferența reală de bani și de timp
Digi FM
Descoperire incredibilă pe o plajă din Sicilia. Turiștii au găsit pungi pline cu sute de mii de euro
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce sunt îngrijorați prietenii lui Jennifer Aniston. Iubitul actriței, acuzat că îi exploatează imaginea
Adevarul
„Primarul MiSilă”. Ironii usturătoare după ce trupa de teatru a fost desființată într-un oraș important din...
Newsweek
Cum a ratat România un proiect de 200.000.000€ care ar fi asigurat funcționarea reactoarelor de la Cernavodă?
Digi FM
Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”
UTV
Laura Cosoi a publicat primele imagini cu fiica sa, Nina. „Travaliul nu este întotdeauna ușor”