Guvernul a amânat ședința în care trebuia să adopte limitarea adaosului comercial la carburanți. Lipsește avizul CES

Data actualizării: Data publicării:
Carburanți
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: JEFF PACHOUD / AFP / Profimedia

Guvernul a amânat ședința extraordinară anunțată pentru marți, ora 17.00, după ce Consiliul Economic și Social (CES) nu a acordat aviz pentru proiectul de ordonanță de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere și este limitat adaosul comercial practicat de operatorii economici din lanțul de producție, import și distribuție a carburanților.

Adoptarea actului normativ este amânată până la obținerea avizului CES, necesar în procedura de adoptare a ordonanțelor de urgență.

CES a precizat pe site-ul propriu că a amânat avizarea proiectului, menţionând că termenul este 6 aprilie, conform prevederilor articolului 7 alineat (1) din Legea nr. 248/2013, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform CES, lipsesc avizele pe proiectul de act normativ din partea vicepremierului Marian Neacşu şi a Ministerului Justiţiei.

Citește și: DOCUMENT. Ministerul Energiei a publicat proiectul de ordonanță pentru limitarea adaosului comercial la benzină și motorină

Ce prevede proiectul

Potrivit documentului, adaosul comercial va fi limitat la cel mult 50% din media înregistrată în ultimele 12 luni, măsura fiind justificată prin necesitatea prevenirii unor dezechilibre de piață.

„Măsura are în vedere evitarea unui comportament inadecvat al operatorilor economici şi stoparea unor posibile tendinţe de speculă”, mai prevede proiectul de ordonanță de urgență.

Limitarea este aplicată pe întreg lanțul de activitate economică, iar prin adaos comercial se înțelege diferența dintre prețul de vânzare și costul de producție sau achiziție, pentru fiecare operator economic.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poţi rezolva ecuaţia matematică în 7 secunde? Mulţi adulţi greşesc fără să îşi dea seama
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
“Faptul că încă îl avem… Este cel mai important lucru”. Fiica cea mare a lui Bruce Willis, despre lupta...
Adevarul
Turist cazat la un hotel de cinci stele, revoltat după ce i s-a cerut să vorbească și să râdă mai încet
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Liviu Vârciu, surpriză neplăcută în vacanța all inclusive din Bulgaria: "Să știți de la ce mi-e rău". A...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini dulci de familie: "Cea mai bună...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja