Ministrul Dragoș Pîslaru anunță ce se va întâmpla cu victimele preluate de la azilele din Bihor. Ce măsuri propune pe termen lung

Data actualizării: Data publicării:
WhatsApp Image 2026-06-30 at 16.20.14
Ministrul Dragoș Pîslaru anunță ce se va întâmpla cu victimele preluate de la azilele din Bihor. Ce măsuri propune pe termen lung / Sursă: DIICOT

Guvernul va aloca din Fondul de rezervă fonduri pentru a compensa tratamentele și îngrijirea persoanelor vulnerabile găsite în azilele ilegale din Bihor, iar autoritățile vor monitoriza starea acestora și condițiile în care sunt îngrijite, a anunțat ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. În paralel, ministrul a anunțat și o serie de măsuri pe care le poate lua „pentru ca nicio persoană vulnerabilă să nu mai ajungă într-o astfel de situație”.

Ministrul interimar al Muncii a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că toate persoanele vulnerabile evacuate din azilele lui Viorel Pașca, pe fondul anchetei DIICOT, „au fost preluate în siguranță”. 

  • Însă datele furnizate de ministrul interimar al Muncii sunt în contradicție cu datele furnizate de Ministerul Sănătății. Ministerul Sănătății susține că a relocat 411 pacienți, în timp ce Dragoș Pîslaru anunță că au fost relocate 409 persoane vulnerabile.
  • Datele Ministerului Muncii și ale Poliției Române arată că este vorba de 409 de persoane vulnerabile preluate din azilele lui Viorel Pașca. 

„Dincolo de emoția pe care acest caz a generat-o, trebuie să spunem un lucru foarte clar: plasarea sau menținerea persoanelor vulnerabile în servicii sociale care funcționează în afara cadrului legal, fără acreditare și fără licență de funcționare, este incompatibilă cu obligațiile pe care statul le are față de acești beneficiari și nu poate reprezenta o soluție acceptabilă. Astfel de practici trebuie să înceteze definitiv”, a transmis Dragoș Pîslaru, pe Facebook. 

Datele inițiale furnizate de Ministerul Sănătății arată astfel:

  • 9 persoane au rămas internate la Spitalul Județean Oradea;
  • 9 persoane au rămas internate la Spitalul Municipal din Beiuș;
  • 5 persoane au fost preluate de DGASPC Bihor;
  • 388 de persoane „au fost deja relocate în țară, fiind preluate în special de către DGASPC județene”.

Între timp, Viorel Pașca, cel care conducea rețeaua ilegală de azile, este audiat în aceste momente de procurorii DIICOT în dosarul de trafic de persoane și constituire de grup infacțional organizat.

MAI MULTE DETALII, AICI: Rețeaua azilelor ilegale condusă de bihoreanul Viorel Pașca, destructurată de DIICOT. Milioane de lei obținuți pe spatele victimelor

Ce se va întâmpla cu victimele relocate de la azilele lui Pașca

Ministrul susține că, pe termen scurt, Guvernul va asigura resursele financiare îngrijirii sutelor de persoane vulnerabile preluate din azilele lui Pașca din Fondul de rezervă.

În același timp, autoritățile vor verifica „inclusiv prin vizite în teren” starea persoanelor relocate și condițiile în care sunt îngrijite, mai susține Dragoș Păslaru.

Va fi înființată și o linie telefonică dedicată „astfel încât aparținătorii, acolo unde există, să primească informații în timp real despre situația persoanelor relocate”.

„În paralel, vor fi finalizate evaluările medicale, sociale și psihologice, managementul de caz și planurile individuale de intervenție, astfel încât măsurile următoare să fie stabilite în funcție de nevoile fiecărei persoane”, a adăugat Dragoș Pîslaru.

Ce schimbări propune ministrul, pe termen lung, după cazul azilelor ilegale din Bihor

La acest capitol, ministrul interimar al Muncii susține că va publica toate rapoartele Ministerului Muncii pe acest subiect și va organiza „o dezbatere publică de consultare privind măsurile de remediere necesare, inclusiv modificările legislative”. 

 În plus, Dragoș Pîslaru susține că analiza dacă bugetul serviciilor sociale pe anul 2027 trebuie crescut, în așa fel încât deciziile „să pornească de la realitatea din teren, nu de la estimări incomplete”.

„Voi întări rolul monitorizării independente în sistemul de servicii sociale. Verificarea condițiilor din centre nu trebuie să depindă exclusiv de mecanisme administrative interne, ci trebuie să includă mai clar expertiza organizațiilor neguvernamentale, a profesioniștilor independenți, a reprezentanților beneficiarilor și, acolo unde este cazul, a aparținătorilor”, a mai adăugat ministrul interimar al Muncii.

În concluzie, ministrul arată că „trebuie să construim un sistem în care persoanele vulnerabile sunt protejate într-un cadru legal, sigur, verificabil și demn”.

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Expert: Cum ar putea crește rapid pensiile militare? Proiectul de lege e blocat în Parlament
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...