Parlamentul pregătește un proiect de lege care modifică infracțiunea de pornografie infantilă și introduce grooming-ul în Codul penal

Data publicării:
Pornografie expunere minori
FOTO: Freepik

Un proiect de lege care modifică articolul 374 din Codul penal, privind pornografia infantilă, este în lucru, a anunţat marţi preşedintele Comisiei speciale a Parlamentului pentru combaterea traficului de persoane, Diana Tuşa. Comisia a analizat deja un prim draft, iar o nouă rundă de dezbateri este programată pentru 18 februarie.

Potrivit Dianei Tuşa, una dintre principalele modificări vizează chiar denumirea infracţiunii: „Dorim să aducem această infracţiune la nivelul legislaţiei europene, aşa cum ne obligă directiva Uniunii Europene din 2011. Aceasta ne cere să schimbăm denumirea în materiale care conţin abuzuri sexuale împotriva minorilor, care este definiţia completă a faptei”.

În prezent, articolul 374 din Codul penal foloseşte termenul de „pornografie infantilă”, considerat incomplet şi neadaptat standardelor europene.

Grooming-ul, reglementat pentru prima dată

Un alt element-cheie al proiectului este introducerea explicită a grooming-ului în legislaţia penală din România.

„Vrem să reglementăm şi grooming-ul, acea acţiune prin care o persoană determină un minor să facă poze, filme sau să se expună în scopul producerii de materiale cu abuz sexual. Această formă nu este în prezent prevăzută clar în lege”, a explicat Diana Tuşa.

Iniţiativa prevede şi majorarea pedepselor pentru formele grave ale infracţiunii, dar şi introducerea unor interdicţii de exercitare a anumitor drepturi pentru persoanele condamnate, măsură care până acum nu exista în legislaţia românească.

Şefa comisiei a atras atenţia că evoluţia tehnologiei complică tot mai mult lupta cu acest tip de infracţiuni: „Din ce în ce mai multe cazuri folosesc inteligenţa artificială. Trebuie să ne gândim şi la reglementarea acestui aspect”. 

În acest context, în discuţii ar putea fi implicate şi ANCOM şi CNA, pentru a sprijini depistarea, urmărirea şi blocarea canalelor de difuzare a acestor materiale, precum şi sesizarea organelor de urmărire penală.

Până la următoarea şedinţă, membrii comisiei au fost invitaţi să formuleze propuneri, astfel încât forma finală a proiectului să răspundă noilor realităţi şi să ofere un cadru legal mai ferm pentru protejarea minorilor.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...