Pianistul român care vrea să obțină al treilea record Guinness. Se pregătește să ajungă la 860 de bătăi pe clapă într-un singur minut

Data publicării:
pianist Thurzo Zoltan
Sursa foto: thurzozoltan.com

Pianistul român Thurzó Zoltán, deţinătorul a două titluri Guinness World Records, a anunţat, miercuri, intenţia de a doborî un nou record mondial la clape. Orădeanul vrea să ajungă la 860 de bătăi pe clapă într-un singur minut, iar pentru asta își va cumpăra un pian de 17.000 de euro, la care se va antrena în următoarele 6-7 luni. Actualul record, de 824 de bătăi pe clapă/minut, a fost stabilit acum 5 ani, la Lisabona, scrie Agerpres.

Originar din Oradea, pianistul Thurzó Zoltán a reușit să-și înscrie numele în Cartea Recordurilor cu concertul la cea mai mare altitudine pe Muntele Everest, dar şi cu cel mai lung concert-maraton din lume, de 130 de ore. Pentru 2023 și-a fixat un nou obiectiv: "The most piano key hits in one minut". Recordul la "cele mai multe bătăi pe o clapă într-un singur minut" este, în prezent, de 824 și a fost stabilit în martie 2017 de pianistul portughez Domingos-Antonio Gomes.

"Dacă voi doborî şi acest record (...) și sper că voi reuși, Oradea poate deveni un oraş al recordurilor Guinness", a declarat Thurzó Zoltán, într-o conferinţă de presă.

Pentru a se antrena în doborârea celui de al treilea record mondial, pianistul va primi, luna viitoare, de la un sponsor, un pian în valoare de circa 17.000 de euro, care va fi calibrat la posibilităţile unuia de 220.000 de euro. Pregătirea în sine ar urma să dureze aproximativ 6-7 luni, inclusiv demersurile către Guinness World Records.

"Eu am o pianină de concert care, mecanic, nu îmi permite să studiez, dar am reuşit să descifrez, acum un an de zile, cum se poate doborî acest record, ca să ajungi la 850 sau 860 de bătăi. Comparativ cu 824 este o creştere foarte mare, pentru că la secundă trebuie să faci 15-16 bătăi. El a făcut 13-14, cu două degete. Eu o să folosesc şapte degete. Fac o combinaţie de digitaţie, ca să fie musculatura cât mai relaxată (...) Pianul pe care îl voi primi este foarte bun, pentru antrenament," a precizat Thurzó Zoltán.

Doborârea recordului se va realiza în cadrul unui recital, susţinut pe un pian performant, fie la Bucureşti, la Hamburg sau la Budapesta, cu un program alcătuit dintr-o sonată de Scarlati, "La campanella" de Liszt şi o surpriză - o transcripţie personală a Ciocârliei de Ciprian Porumbescu.

Dupa precedentele două recorduri mondiale, pianistul Thurzó Zoltán spune că a primit numeroase propuneri de a lucra în străinătate. Le-a refuzat pe toate pentru că, spune el, își dorește să-și îndeplinească la Oradea visul, al lui și al bunicilor săi muzicieni, de a înfiinţa un muzeu al muzicii. Acesta ar urma să fie unul atipic, neconvenţional, care să cuprindă, pe lângă documente de arhivă provenite din tezaurul familiei, şi o sală de concerte multifuncţională numită "Guiness Hall". 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât pierde la pensie un român care a muncit 10 ani „la negru”. Diferența poate ajunge la mii de lei
Digi FM
Detalii din spatele ușilor închise: unde fac nunta Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Ceremonia...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adevăratul motiv pentru care Ariana Grande se retrage din lumina reflectoarelor. Mama ei i-a transmis un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sebastian Stan a devenit tată. Annabelle Wallis, iubita actorului originar din Constanța, a născut primul...
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un...
Newsweek
Cine sunt cei 900.000 pensionari care pierd 125 lei la pensie în 2026? Și persoanele cu handicap sunt afectate
Digi FM
Două bilete, un noroc incredibil. Un bărbat a câștigat aproape 500.000 de dolari în câteva minute
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Poate am dus obsesia pentru longevitate prea departe". Bryan Johnson, omul care dă milioane pentru a învinge...
Digi Animal World
Un arici a declanşat alarma antifurt a unui supermarket din Germania. „E mic, rotund şi nu pare să aibă...
Film Now
Reușită istorică la box office-ul nord american: Noul „Spider-Man” spulberă recordul „Avengers: Endgame”...
UTV
Spike și Livia Eftimie s-au împăcat. Cum au fost surprinși pe o plajă din Grecia, după despărțire