Programul Rabla 2014 se pune în mişcare. Dealerii auto se pot înscrie din 24 martie

Data publicării:
rabla mediafax-4

Începând de luni, producătorii şi distribuitorii de autoturisme se pot înscrie în Programul Rabla 2014. Ei au la dispoziţie o săptămână pentru a depune dosarele la Administraţia Fondului pentru Mediu. Pentru acest an, autorităţile au alocat 17.000 de tichete pentru persoane fizice şi 3000 pentru companii şi instituţii publice.

După ce lista cu cei implicaţi în program va fi publicată pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu, românii îşi vor putea casa maşinile mai vechi de opt ani.

Distribuţia tichetelor din Programul Rabla 2014 nu se va mai face anul acesta pe judeţe, în funcţie de vechimea parcului auto din fiecare judeţ, ci în funcţie de cerere. Tichetele electronice vor fi extrase dintr-o bază de date naţională de dealerii auto, pe măsură ce se înscriu solicitanţii.

Doritorul va merge la comercianţi, care vor avea la dispoziţie numai tichete electronice, pe care le vor scoate din baza naţională. Mai exact, Programul Rabla va funcţiona pe sistemul „primul venit, primul servit”.

Anul trecut, tichetele Rabla au fost distribuite colectorilor în funcţie de numărul autovehiculelor uzate din fiecare judeţ, criteriu după care urmau să fie distribuite şi dealerilor auto anul acesta. Metoda a generat cozi de zeci de ore la dealeri, timp pierdut şi mulţi nervi pentru participanţii la program. În urma dezbaterii publice, s-a hotărât ca în 2014 toate tichetele să fie la dispoziţia oricărui dealer, în funcţie de cerere.

Totodată, spre deosebire de anul trecut, tichetele nu vor mai fi distribuite în etape, ci vor fi toate disponibile de la lansarea programului.

Cei care vor dori să îşi caseze maşina mai veche de opt ani pentru a beneficia de o reducere de 6500 de lei la achiziţia unui autoturism nou se vor prezenta direct la dealerul auto de la care sunt interesaţi să cumpere şi se vor înscrie, urmând ca apoi să meargă la un colector pentru casare, la Poliţie pentru radierea autovehiculului, revenind apoi la dealer pentru a încheia contractul de vânzare - cumpărare.

Cei care vor să îşi caseze vechea maşină, dar nu şi să cumpere o maşină nouă, pot ceda dreptul de folosire a primei de casare altcuiva, cu care trebuie să meargă la dealer. Astfel, atunci când va fi eliberat tichetul electronic, acesta va fi emis pe numele celui care cumpără autoturismul, susţine ministrul Mediului, Attila Korodi.

În cifre, ar urma să fie puse la dispoziţia proprietarilor 20.000 de tichete, cu un buget total de 140 de milioane de lei, valoarea fiecărui tichet fiind de 6500 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Cu cât v-a crescut salariul sau pensia în 5 ani? Asigurarea RCA s-a scumpit și de 4 ori în București și Ilfov
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998