Cum funcționează Eärendil, oglinda spațială care poate lumina Pământul pe timp de noapte. Lansarea primului satelit a primit undă verde

Data publicării:
oglinda spațială Earendil
Dotat cu un reflector de 18 metri, satelitul Eärendil-1 va putea ilumina o zonă de pe Pământ cu un diametru de 5-6 kilometri pentru o perioadă scurtă de timp. Foto: Reflect Orbital

Comisia Federală pentru Comunicații din SUA (FCC) a autorizat construirea unei oglinzi spațiale uriașe pe care compania Reflect Orbital din California urmează să o lanseze pe orbita terestră. Satelitul experimental Eärendil-1 va fi capabil să reflecte lumina Soarelui asupra unor locații specifice de pe Pământ în timpul nopții, însă proiectul a atras deja multe critici din partea astronomilor și a activiștilor de mediu.

Obiectivul ambițios al companiei americane este să asigure aprovizionarea continuă cu lumină pentru marile instalații de panouri solare, ceea ce le va permite să genereze electricitate chiar și pe timpul nopții – o soluție pentru una dintre principalele limitări ale acestei surse de energie regenerabilă.

Dotat cu un reflector de 18 metri, satelitul Eärendil-1 va putea ilumina o zonă cu un diametru de 5-6 kilometri pentru o perioadă scurtă de timp. Satelitul a fost numit după un personaj din seria Stăpânul Inelelor scrisă de J.R.R. Tolkien.

Autorizația îi permite companiei să lanseze satelitul la o altitudine de 625 de kilometri. Obiectivul principal este să evalueze fezabilitatea tehnică a reflectorului, potrivit Wired.

Reflect Orbital susține că această tehnologie extrem de controversată ar putea fi folosită în scopuri civile, comerciale și în situații de urgență, precum în timpul operațiunilor de căutare și salvare sau pentru a susține infrastructura critică.

Alte utilități includ extinderea orelor productive pentru instalațiile cu panouri solare și iluminarea temporară a șantierelor izolate, fără a fi nevoie de generatoare convenționale.

znamia-oglinda-spațială-rusia
Znamia, oglinda spațială lansată de Rusia pe orbită la începutul anilor '90, a fost un proiect eșuat. Un singur reflector avea capacitatea de a lumina o zonă de mărimea unui stadion de fotbal. Colaj foto: Profimedia Images / Perth Observatory

O nouă industrie globală

Eärendil-1 ar urma să fie doar primul dintr-o serie de 50.000 de sateliți ce vor fi lansați pe orbită de Reflect Orbital până în anul 2035. Dacă inițiativa se va încheia cu succes, ar putea da naștere unei noi industrii globale.

„Imaginați-vă cerul plin de luni”, a spus Tony Tyson, un cercetător de la Universitatea din California și cercetător principal al Observatorului Vera C. Rubin.

Tyson nu crede că acești sateliți vor putea direcționa lumina reflectată cu precizia cu care susține compania americană.

Înainte de aprobare, FCC a primit aproape 2.000 de mesaje publice din partea celor care se opun acestei propuneri. Printre oponenți se numără și Societatea Astronomică Americană, DarkSky Internațional și Societatea Astronomică Regală de la Londra, care avertizează despre efectele negative pe care sateliții le-ar putea avea pentru domeniile astronomiei și aviației, dar și asupra ecosistemelor nocturne.

Observatoarele terestre întâmpină deja mari probleme în timpul observațiilor astronomice din cauza interferenței miilor de sateliți aflați pe orbita joasă a Pământului.

profimedia-0774866383
Obiectivul ambițios al companiei Reflect Orbital este să asigure aprovizionarea continuă cu lumină a marilor instalații de panouri solare, ceea ce le va permite să genereze electricitate chiar și pe timpul nopții. Foto: Profimedia Images

„Pentru astronomia optică, este o amenințare existențială”

Chiar și un număr mic de oglinzi spațiale ar putea crește poluarea luminoasă și ar face observațiile astronomice mult mai dificile. O viitoare constelație uriașă de sateliți ar transforma radical felul în care arată cerul nopții.

„Pentru astronomia optică, aceasta este o amenințare existențială și sperăm că autoritățile de reglementare vor împărtăși această opinie”, a spus Betty Kioko din partea Observatorului European Austral (ESO), înainte de decizia FCC.

Unii cercetători au scos în evidență faptul că lumina reflectată de oglinda spațială i-ar putea afecta pe piloții de aeronave, pe șoferi și animalele sălbatice care se bazează pe ciclul natural zi-noapte.

În ciuda obiecțiilor, FCC a aprobat proiectul întrucât acesta prevede lansarea unui singur satelit experimental și nu a întregii constelații plănuite de Reflect Orbital.

FCC și-a argumentat decizia spunând că Eärendil-1 este doar un test demonstrativ de scurtă durată al tehnologiei pe baza căruia se va constata dacă acest concept este viabil din punct de vedere tehnic și vor fi identificate posibile obstacole în continuarea proiectului. Lansarea viitorilor sateliți va necesita o nouă aprobare.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce îi punea Michael Jackson pe copiii lui să poarte măști în public. Fiica lui povestește: "Atunci avea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a armatei orbilor: unul dintre cele mai atroce acte de cruzime împotriva...
Newsweek
Ce pensie va avea un pensionar care a muncit 35 ani pe un salariu între 4.000 și 5.000 lei?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...