Google a lansat un nou model de telefon. Dispozitiv premium performant, la jumătate de preț

Data actualizării: Data publicării:
google pixel 3a

Google a lansat un nou model de telefon relativ accesibil ca preț, doar 400 de dolari, jumătate față de modelul precedent. La fel ca celelalte modele, este lăudat în mod special pentru performanțele camerei foto.

Noile telefoane Google Pixel sunt un chilipir, apreciază presa de specialitate. Este clar o schimbare de strategie a gigantului tehnologic, după ce primele modele nu au reușit vânzări la fel de bune ca rivalii de la Apple, Samsung şi Huawei.

Rick Osterloh, vicepreşedinte dispozitive şi servicii Google: Ne-am asumat provocarea de a optimiza software-ul şi inteligenţa artificială astfel încât să funcţioneze foarte bine pe un hardware mai accesibil. Vreau să vă prezint cei mai noi membri ai familiei Pixel: Google Pixel 3a şi 3a XL, concepute pentru a oferi caracteristici premium la un preţ care să-i încânte pe oameni. Nu am făcut compromisuri în privinţa capacităţilor şi performanţei pe care le-ai aştepta de la un dispozitiv premium. Preţurile pornesc de la 399$. Aproximativ la jumătate din preţul obişnuit al unor telefoane vârf de gamă.

Asistentul Google, mult mai rapid

Google a făcut, totuşi, economie la ambalaj - carcasa este de policarbonat, în loc de metal, și nu este rezistentă la apă. Economia se vede și în ce privește procesorul, de aceea telefoanele sunt ceva mai lente. Dar, de fapt atracția principală este modul foto. Cei care l-au testat spun că face fotografii aproape la fel de bune ca Google Pixel3, chiar dacă este mult mai ieftin.

Compania plusează și cu o nouă versiune a asistentului Google, mult mai rapid, care însă nu va fi disponibilă imediat, ci mai târziu în cursul anului.

Scott Huffman, vicepreşedinte inginerie Google: Noi îi spunem noua generaţie Google Assistant. Instalat pe un dispozitiv, poate procesa, poate înţelege cererile în timp real şi poate livra răspunsurile de până la zece ori mai rapid.

„Hei, Google! Deschide calendarul. Deschide calculatorul. Deschide galeria foto. Setează un cronometru pentru 10 minute. Cum e vremea azi? Dar mâine? Arată-mi-l pe John Legend pe Twitter. Găseşte-mi o cursă. Porneşte lanterna. Stinge-o. Fă un selfie!”... Sunt comenzi pe care le execută telefonul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
De ce poartă curierii nepalezi geci și mănuși la 40 de grade. Explicația medicului
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...