Cum se folosesc hackerii de știrile false despre vaccinare pentru a obține date personale și bani. Avertismentul specialiștilor

Data publicării:
hacker
Cum se folosesc hackerii de știrile false despre vaccinare pentru a obține date personale și bani. Foto: Captură video

Atacatorii cibernetici se ascund în spatele știrilor false, recunoaște șeful securității cibernetice din SRI. Hackerii se folosesc de tendința oamenilor de a accesa știrile false sau anunțurile pe subiecte care îi interesează. Utilizatorii nu-și dau seama că sunt ținta atacatorilor care încearcă astfel să obțină date personale și bani.

Inginerie socială. De asta se folosesc atacatorii cibernetici. Reușesc să determine persoane să acceseze un link și să urmeze acțiunile transmise fără ca utilizatorii să știe cine e în spatele mesajului.

Anton Rog - şef Centrul Național Cyberint: Dacă trimit asta printr-un mesaj pe WhatsApp, Telegram, Signal, nu contează, SMS, nici nu contează, printr-un mail, şi pun acolo 'Nu vă vaccinaţi, că e rău, că nu ştiu ce' şi pun un link 'aici ai datele' şi în spatele lui pun un malware, da, atunci fake news-ul, care exploatează o chestiune sensibilă a unei mase largi de oameni, este în directă legătură cu atacul cibernetic.

Vaccinarea este unul dintre motivele principale ale știrilor false în pandemie. Iar atacatorii cibernetici au profitat de asta. Mai ales că este un subiect popular, iar fake news-ul este greu de combătut.

Dorin Chirca - reprezentant RoVaccinare: Au fost informaţii false care s-au distribuit de 90.000 de 100.000 de ori pe un singur cont, au fost postări preluate de mai multe conturi şi aici nu vorbim de un cont de persoană publică. Culmea, informaţiile care combat aceste ştiri false nu sunt distirbuite la fel de repede.

Și nu se folosesc doar de vaccinare, ci de orice informație care l-ar putea interesa pe utilizator. Mai ales că, este foarte greu, spun specialiștii, să faci diferența între un anunț real și un anunț fals. Mai ales unul care are în spate un atac cibernetic.

Dan Petre - sociolog: Se luptă către o fereastră de atenție foarte redusă care este între 2 și 4 secunde. Vrem să fim conectați la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Lumea se mișcă din ce în ce mai repede și este din ce în ce mai haotică, dacă nu avem o teamă de abandon. Reacționăm așa ca să fim la curent cu ceea ce se întâmplă. Oamenii aceștia sunt familiarizați cu algoritmii pe baza cărora funcționează marile paltforme și pot să folosească asta ca să-și atingă obiectivele. Pot să targeteze să ajungă la oameni care sunt interesați de anumite subiecte.

Scopul atacatorilor cibernetici este să obțină date personale, date bancare sau chiar sume de bani drept răscumpărare pentru recuperarea conturilor.

Mihai Ion - specialist securitate cibernetică: Ei urmăresc poate pentru a fura datele, pentru a monetiza, pentru a fura banii sau pentru a răspândi mai departe conținut malițios. Este bine să prevenim decât să tratăm, să fim suspecți pentru link-uri și mesaje nesolicitate sau link cu mesaj pe care nu l-ai așteptat, ai fost invitat la o conferință care nu este în subiectul tău de interes.

Specialiștii recomandă să nu ne mai grăbim în accesarea anumitor link-uri. Iar dacă atacatorii au reușit să intre în sistemul nostru, să nu plătim și să anunțăm departamentul IT al companiei în care lucrăm.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”