Omenirea nu este pregătită pentru ce va urma, avertizează „nașul AI”. Care sunt cele mai mari pericole de care se teme Geoffrey Hinton

Data publicării:
Geoffrey Hinton
Spre deosebire de alte revoluții tehnologice din trecut, joburile pe care le pierdem din cauza AI-ului s-ar putea să nu mai fie înlocuite de altele noi, a avertizat Hinton. Foto: Profimedia Images

Geoffrey Hinton, unul dintre cei trei așa-ziși „nași ai inteligenței artificiale”, alături de Yann LeCun și Yoshua Bengio, a avertizat într-o discuție cu senatorul american Bernie Sanders că lumea nu este pregătită pentru ceea ce va urma. Evoluția rapidă a tehnologiei AI ar putea duce la pierderi masive de joburi și o distribuție a averilor și mai inegală și ar putea schimba natura relațiilor dintre oameni, în timp ce guvernele și giganții tehnologiei ne aduc tot mai aproape de o criză majoră.

Spre deosebire de alte revoluții tehnologice din trecut, joburile pe care le pierdem din cauza AI-ului s-ar putea să nu mai fie înlocuite de altele noi, a avertizat Hinton.

„Oamenii care își pierd joburile nu vor avea altele spre care să se îndrepte”, i-a spus Hinton lui Sanders. „Dacă AI-ul devine la fel de deștept ca oamenii – sau și mai deștept – orice job pe care l-ar putea face oamenii va putea fi făcut de AI.”

Hinton a avertizat că marile companii de tehnologie investesc masiv în AI și microcipuri pentru că mizează pe un model de afacere care presupune înlocuirea oamenilor cu roboți, potrivit Business Insider.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Miliardari precum Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg ar trebui să fie îngrijorați de consecințele negative asupra oamenilor obișnuiți ale investițiilor lor în AI, „dar nu cred că sunt îngrijorați”, a spus Hinton.

Întreg modelul economic s-ar putea prăbuși dacă prea multe joburi vor fi automatizate. „Dacă lucrătorii nu sunt plătiți, nu va avea cine să le cumpere produsele”, a spus Hinton, precizând că liderii din domeniul tehnologiei nu au luat în calcul această realitate.

„Peste 10 ani, nu avem nicio idee ce se va întâmpla”

Toți experții cred că este inevitabil ca inteligența artificială să depășească inteligența omului, „dacă nu ne aruncăm în aer sau avem pandemii uriașe... și nimeni nu știe ce se va întâmpla”, a mai spus Hinton în cadrul evenimentului organizat de Universitatea Georgetown.

Ritmul în care inteligența artificială evoluează este unul incredibil de rapid. „Putem vedea clar ce va urma într-un an sau doi, dar peste 10 ani, nu avem nicio idee ce se va întâmpla.”

geoffrey-hinton (2)
Geoffrey Hinton a avertizat de mult timp că inteligența artificială evoluează atât de rapid încât oamenii s-ar putea să nu aibă nicio cale de a opri sistemele AI înainte să pună stăpânire pe civilizația umană. Foto: Profimedia Images

Hinton se teme și că roboții autonomi vor face războaiele viitorului mult mai ușor de purtat. Din cauză că țările bogate vor avea la dispoziție întregi „armate de drone și roboți umanoizi”, acestea vor putea invada țările sărace fără să pună în pericol viețile propriilor lor cetățeni.

Din moment ce pierderile umane de partea armatei invadatoare vor fi foarte mici, regimurile autoritare, precum Rusia lui Putin sau alte viitoare puteri militarizate, vor fi cu atât mai puțin reticente să atace alte țări.

Cele mai avansate sisteme AI apelează la șantaj ca să îi oprească pe oamenii care încearcă să le dezactiveze

Odată ce agenții AI vor dezvolta capacitatea de a avea „scopuri secundare”, aceștia vor face tot posibilul pentru a supraviețui și vor încerca să îi păcălească pe oamenii care vor dori să oprească aceste sisteme.

„Și am văzut asta deja”, a avertizat Hinton, referindu-se la diverse experimente realizate de companii de tehnologie care au arătat că unele din cele mai noi modele AI apelează la șantaj sau alte metode periculoase pentru a încerca să oprească propria lor dezactivare de către un operator uman.

Un sistem AI foarte avansat i-ar putea convinge pe oameni că oprirea sa ar fi „o greșeală teribilă”, dezvoltând astfel un instinct de supraviețuire.

Hinton a susținut și că sistemul politic din Statele Unite a devenit prea ușor de „cumpărat” și că superbogații „plătesc prea puține taxe” în timp ce profită mult de pe urma inovațiilor și fondurilor publice.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu tichetele de energie pe care nu le folosești. Când expiră drepturile de plată
Digi FM
Oana Roman, declarații despre fiica ei, care se confruntă cu probleme de sănătate înainte de Crăciun...
Pro FM
Alina Sorescu, despre coșmarul trăit în căsnicia cu Alexandru Ciucu: „Eram prizonieră și nu credeam că mai...
Film Now
Michael Caine, premiu onorific la 92 de ani, la Red Sea Festival. Vin Diesel: Unul dintre cei mai buni actori...
Adevarul
Patru soldați ruși, condamnați la închisoare după ce au ucis un american care lupta alături de ei. L-au...
Newsweek
Contabil a arătat în instanță că o pensie a fost greșit calculată de Casa de Pensii. Pensionarul, despăgubit
Digi FM
Un antrenor de fitness din Rusia a murit după un "maraton" de mâncare nesănătoasă. Ce a vrut să demonstreze...
Digi World
Ce se ascunde în spatele salutului însoțitorilor de bord. Fiecare pasager e atent analizat din mai multe...
Digi Animal World
Misterul câinilor „albaștri” de la Cernobîl, demontat de un om de știință. Explicația surprinzătoare nu are...
Film Now
Sylvester Stallone a stârnit îngrijorare după ce s-a ajutat de un baston, la o gală în Washington. Frumoasa...
UTV
Andra și Eva Măruță au emoționat publicul cu un duet surpriză. Cele două au interpretat melodia „Colindăm...