Diana Buzoianu: Peste 90% din dosarele de mediu s-au prescris sau au fost clasate. Avem nevoie de procurori specializați

Data actualizării: Data publicării:
diana buzoianu cu sacou rosu si laptop in fata
Diana Buzoianu, ministrul Mediului. Foto: Facebook

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că proiectul referitor la DNA-ul Pădurilor, pe care l-a iniţiat în urmă cu doi ani, alături de alţi colegi din USR, se află încă în comisiile parlamentare şi nu a intrat la dezbaterile din plen. Ea spune că pest 90 % din dosarele de mediu s-au prescris sau au fost clasat.

„Practic, ce spune proiectul acesta? Avem nevoie de procurori specializaţi pe dosare de mediu şi un personal auxiliar specializat pe dosarele de mediu. Nu reinventăm noi roata, nu suntem noi speciali în acest sens. Au fost multe alte state europene care şi-au dat seama că dosarele de mediu sunt foarte complexe, sunt dosare care de cele mai multe ori, dacă nu au procurori specializaţi pe ele, se prescriu, se clasează, nu ajung să vadă niciodată finalizarea prin condamnări, acolo unde ele ar fi trebuit să se finalizeze prin condamnări. Pe o grămadă de infracţiuni de mediu, noi de fapt avem procente aiuritoare ,de peste 90% , de clasări sau de prescrieri”, a spus Buzoianu la B1 TV, potrivit News.ro.

Ea consideră că domeniul mediului este unul complex şi că ai nevoie de procurori competenţi, dar a recunoscut că şi multe acte legislative se bat cap în cap.

„Ar trebui să existe un cod al mediului, dar sigur, asta este genul de reformă pe care o faci în ani de zile de dezbateri, şi de comasarea tuturor actelor. Dar tu când dai sute de acte normative, da, este foarte complicat. Multe dintre ele se bat cap în cap. Inclusiv în ţările în care au fost implementate instanţe specializate pe dosare de mediu şi procurori, parchete specializate, şi acolo unul dintre argumente a fost complexitatea dosarelor. Da, trebuie să ai oameni specializaţi pe dosare, pe infracţiuni de mediu”, a argumentat Diana Buzoianu.

În acelaşi timp, ea susţine că una dintre probleme este legată şi de resursele necesare pentru a contracara aceste mafii.

„Discuţia reală este legată de resurse. Pentru că tu, în momentul în care ai nişte mafii care fac nişte sute de milioane în fiecare an din infracţiunile respective, că vorbim de mafia gunoaielor sau că vorbim despre mafia lemnului, nu poţi să te lupţi cu aceste mafii care stau pe nişte munţi de bani cu nişte oameni care au nişte resurse limitate, la şi altele, pentru dosarele de mediu. Deci îţi trebuie o structură care să aibă banii necesari, resursele necesare, echipamentele necesare”, a adăugat ministrul.

Ea a afirmat că în coaliţie nu s-a căzut de acord la discuţiile programului de guvernare asupra DNA-ului Pădurilor, dar că au incluse în program alte decizii care să vizeze creşterea controlului.

„Ideea este că am reuşit să trecem în programul de guvernare nişte măsuri care să crească controlul. Dacă vorbim de exemplu inclusiv de Garda de Mediu, sigur, acolo nu vorbim de sfera penală, dar am reuşit să trecem în programul de guvernare nişte măsuri care toată lumea a fost de acord asupra creşterii competenţelor, asupra consolidării puterii de control a Gărzii de Mediu. Inclusiv pe zona de justiţie sunt convinsă că o să fie nişte măsuri care să îmbunătăţească inclusiv dosarele de mediu”, a declarat Buzoianu.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...