Peripețiile NASA - Voyager 2 se încheie, după ce agenția spațială a restabilit complet contactul cu sonda pierdută

Data publicării:
voyager 2
Voyager 2 şi nava sa geamănă Voyager 1 sunt singurele nave spaţiale care au operat vreodată în afara heliosferei, bula protectoare de particule şi câmpuri magnetice generate de Soare. Ele au ajuns în spaţiul interstelar în 2018, respectiv, 2012. Sursa foto: Profimedia Images

NASA a restabilit contactul complet cu sonda sa pierdută Voyager 2 cu câteva luni mai devreme decât se aştepta, după ce în luna iulie o comandă greșită i-a schimbat poziția și a întrerupt contactul, a anunţat agenţia spaţială, scrie BBC, preluat de News.ro.

În luna iulie, o comandă greşită a fost dată sondei, trimisă să exploreze spaţiul în 1977, schimbându-i poziţia şi întrerupând contactul.

Un semnal a fost recepţionat marţi, dar datorită unui "strigăt interstelar" - o instrucţiune puternică - antena sa este acum din nou îndreptată spre Pământ.

Iniţial, Nasa a sperat că nava spaţială se va reseta singură în octombrie.

Controlorii misiunii au avut nevoie de 37 de ore pentru a afla dacă a funcționat comanda interstelară, întrucât Voyager 2 se află la miliarde de kilometri de Pământ.

Personalul a folosit „emiţătorul de cea mai mare putere” pentru a trimite un mesaj către nava spaţială şi l-a programat pentru a fi trimis în „cele mai bune condiţii”, astfel încât antena să se alinieze cu comanda, a declarat pentru AFP managerul de proiect Voyager, Suzanne Dodd.

După ce comunicaţiile au fost pierdute, sonda nu a mai putut primi comenzi sau trimite date către Deep Space Network al NASA - o reţea de antene radio gigantice din întreaga lume.

Dar agenţia spaţială a confirmat la 4 august că a primit date de la sonda spaţială şi că aceasta funcţionează normal.

NASA se aşteaptă ca nava spaţială încărcată cu instrumente ştiinţifice să rămână pe traiectoria planificată prin univers.

Luni, Agenţia spaţială a declarat că antena sa uriaşă din capitala Australiei, Canberra, încearcă să detecteze orice semnal rătăcit de la Voyager 2. Acesta a fost momentul în care a fost auzit primul semnal slab de „bătaie a inimii”.

Sonda este programată să îşi reseteze poziţia de mai multe ori pe an pentru a-şi menţine antena îndreptată spre Pământ. Următoarea resetare este programată pentru 15 octombrie, dată la care Nasa îşi pusese speranţele în cazul în care toate celelalte încercări ar fi eşuat.

Voyager 2 şi nava sa geamănă Voyager 1 sunt singurele nave spaţiale care au operat vreodată în afara heliosferei, bula protectoare de particule şi câmpuri magnetice generate de Soare. Ele au ajuns în spaţiul interstelar în 2018, respectiv, 2012.

Sondele au fost concepute pentru a profita de o aliniere rară a planetelor exterioare, care are loc la aproximativ fiecare 176 de ani, pentru a explora Jupiter şi Saturn.

Voyager 2 este singura sondă spaţială care a zburat vreodată pe lângă Neptun şi Uranus, în timp ce Voyager 1 se află acum la aproape 15 miliarde de mile de Pământ, ceea ce o face cea mai îndepărtată sondă spaţială a omenirii.

După ce ambele nave spaţiale vor rămâne fără energie - moment aşteptat cândva după 2025 - vor continua să hoinărească prin spaţiu.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Prințesa Kate spune că escaladarea a trei munți britanici a fost felul ei de a mulțumi spitalului care a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga a devenit mamă! Este primul copil pentru artista în vârstă de 40 de ani și Michael Polansky
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Un pensionar primește pensie de invaliditate după legea veche. Ce se întâmplă la trecerea la limita de vârstă?
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță