Trenurile supersonice, aproape de realitate în Europa și SUA

Data publicării:
tren hyperloop

Trenurile care circulă cu viteza sunetului sunt tot mai aproape. Unul ar putea deveni operaţional anul acesta, chiar în Europa. O cursă ar trebui să fie de aproape două ori mai rapidă decât un zbor cu avionul.

Cele mai futuriste idei pentru traficul infernal din majoritatea oraşelor mari sunt maşinile zburătoare sau tunelurile vidate. La această din urmă categorie se încadrează Hyperloop, un tren care să circule cu viteza sunetului, adică 1.200 de kilometri pe oră.

Este un proiect dorit de cel puţin trei companii mari, una dintre ele condusă de Elon Musk. Toate trei fac teste şi speră că vor reuşi să-l implementeze cât mai repede. În Franţa, la Touluse, cei de la Hyperloop TT au construit tuneluri suspendate pentru o astfel de garnitură şi au început primele teste. Inginerii speră că, dacă totul va merge ca la carte, trenurile vor începe să funcţioneze chiar de anul acesta.

Garnitura are aproximativ 32 de metri lungime și cântărește în jur de cinci tone. A fost construită dintr-un material special de fibră de carbon. Odată ce va fi gata și interiorul, ar trebui să poată transporta între 28 și 40 de pasageri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cine moștenește datoriile unei persoane decedate și în ce condiții pot fi obligați moștenitorii să le...
Digi FM
Cornel Dinu, în pragul disperării la 78 de ani. Ce pensie are, de fapt, legenda lui Dinamo și câți bani îi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
CRBL a șters toate fotografiile cu iubita mai tânără cu 23 de ani. Ce se întâmplă, de fapt, între artist și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, moment emoționant alături de fiul său diagnosticat cu o boală neurologică rară: "Sunt mândru...
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de...
Newsweek
Cum a motivat CCR că plafonarea pensiilor militare respectă Constituția? De ce pensia nu crește cu soldele?
Digi FM
Alegeri SUA. Ce sunt "midterms" și de ce sunt atât de importante
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90...
Digi Animal World
Trei pui de veveriță, prinși într-un nod imposibil! Veterinarii au intervenit de urgență pentru a le salva...
Film Now
Nicolas Cage, evacuat din vila de 10,5 milioane de dolari. A ajuns să locuiască în hoteluri
UTV
Cum arată casa lui Florin Dumitrescu decorată de Crăciun. Surpriza pregătită pentru soția lui, Cristina...