Sentință definitivă în cazul "bisericii de pe trotuar" din Constanța: lăcașul religios poate fi demolat

Data actualizării: Data publicării:
biserica de pe trotuar - captura youtube
Tribunalul Constanța a decis că "biserica de pe trotuar" poate fi demolată. Sursa foto: captură video YouTube / Radio Dobrogea

Sentință definitivă în cazul Bisericii "Izvorul Tămăduirii" din Constanța, cunoscută și ca "biserica de pe trotuar". Prin decizia judecătorilor de joi, lăcașul religios construit fără autorizație poate fi demolat în orice moment, anunță ReplicaOnline.ro.

Magistrații din cadrul Tribunalui Constanta au decis, joi, respingerea apelurilor formulate împotriva sentinței Judecătoriei Constanța, prin care se hotăra desființarea bisericii Izvorul Tămăduirii. 

”Tribunalul Constanţa Secţia I Civilă Dosar nr. 14901/212/2022 Decide 06 iulie 2023 Respinge, ca nefondate, apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 585/25.01.2023 şi împotriva încheierii din 03.11.2022, pronunţate de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 14901/212/2022. Obligă apelanta reclamantă Parohia "Izvorul Tămăduirii" Constanţa şi apelanta pârâtă Arhiepiscopia Tomisului, în mod egal, la plata către intimatul Primarul Municipiului Constanţa a sumei de 1300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.07.2023.” potrivit minutei judecătorești.

Biserica "Izvorul Tămăduirii" din Constanța a fost ridicată în urmă cu mai bine de 10 ani. Fără autorizație, fără ca terenul ocupat să fie transmis în proprietate de către municipalitate şi, totodată, fără ca normele PSI de siguranță să fie respectate, scrie presa locală.

De-a lungul ultimilor doi ani, primarul Constanței, Vergil Chițac, i-a cerut în repetate rânduri Arhiepiscopului Teodosie să demoleze "biserica de pe trotuar", construită ilegal. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, soarta lăcașului religios a ajuns pe masa instanței. La sfârșitul anului 2021, judecătorii au decis că biserica trebuie desființată în 3 luni, iar data de 14 martie 2022 era termenul limită.

În iunie 2022, ÎPS Teodosie i-a transmis primarului Constanței, Vergil Chițac, o scrisoare deschisă prin care îl ruga să nu demoleze lăcașul de cult:

"Socotiți domnia voastră, domnule primar, (...) dacă se cuvine să demolăm noi un Sfânt Altar, unde s-au săvârșit mii de Sfinte Liturghii, unde s-au întemeiat mii de familii prin Taina Cununiei, unde au fost botezați mii de copii, în sfârșit, unde s-au mântuit mii de suflete prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos", spunea ÎPS Teodosie în scrisoarea deschisă.

Câteva zile mai târziu, ÎPS Teodosie îndemna credincioşii şi preoţii să stea zi şi noapte în biserică, pentru ca aceasta să nu poată fi dată jos.

"Cum să mutăm un loc sfinţit de 20 de ani şi cum să lăsăm pe Dumnezeu batjocorit? Nu voi accepta, mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta", spunea ÎPS Teodosie.

În scandal a intervenit atunci și Biserica Ortodoxă Română. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a catalogat demolarea bisericii drept un "un act tulburător şi neavenit".

Pe 16 iunie 2022, Parohia "Izvorul Tămăduirii" din Constanţa a obţinut în instanţă suspendarea deciziei de demolare a bisericii construite pe un trotuar, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite.

Prin sentința definitivă, dată pe 6 iulie 2023 de Tribunalul Constanța, "biserica de pe trotuar" poate fi demolată în orice moment. 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...