SIE spune că Gabriel Vlase a fost la Baku și Abu Dhabi în misiuni externe. Prezența la cursele de Formula 1, „la invitația gazdelor”

Data actualizării: Data publicării:
gabriel vlase comisia sie_inquamphotos George Calin (1)
Foto: InquamPhotos/George Călin

Serviciul de Informații Externe a anunțat, într-un comunicat, că directorul serviciului, Gabriel Vlase, a fost în Azerbaidjan, alături de adjunctul său și alte două persoane, într-o misiune externă, „la Baku Security Forum”. Tot într-o misiune a fost și pe 8 decembrie, când România era în criză de securitate, în Abu Dhabi, potrivit instituției.  SIE a transmis aceste precizări după ce G4Media a dezvăluit că șeful serviciului a participat la curse de Formula 1 în cele două țări, iar în Baku a mers cu un avion privat. De asemenea, deputatul USR Nicu Fălcoi, membru al Comisiei parlamentare pentru controlul SIE, a cerut ca directorul Gabriel Vlase să fie chemat la audieri în Legislativ, ca să dea explicații în legătură cu deplasările sale externe „într-un context de securitate complicat pentru România”.

„Față de articolul publicat la 09.12.2024 de G4media.ro, precum și față de informațiile preluate și vehiculate în spațiul public, ce induc în mod greșit ideea că deplasarea Conducerii Serviciului de Informații Externe la Baku s-a realizat în interes privat, pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm că delegația SIE a realizat deplasarea în cadrul unei misiuni externe, la invitația omologilor azeri pentru a participa la Baku Security Forum, eveniment ce a reunit delegații din peste 50 de țări”, spune SIE, în comunicatul de presă.

În comunicat, SIE afirmă că „evenimentul a reprezentat o bună oportunitate pentru delegația SIE de a discuta în format bilateral și multilateral subiecte privind securitatea regională și globală”.

„Detalii cu privire la misiunile externe ale Serviciului și personalul participant nu pot fi comunicate, având în vedere prevederile legale indicate în răspunsul la solicitarea de presă inițială, care a vizat perioada ianuarie 2020 – prezent”, mai spune SIE, la o zi după ce, în răspunsul către G4Media, a deconspirat doi ofițeri activi.

În comunicat, SIE precizează că Gabriel Vlase a participat la Marele Premiu de Formula 1 „prin grija gazdelor care au invitat delegațiile la eveniment”.

Misiune externă și pe 8 decembrie, la Abu Dhabi

În comunicat, SIE face precizări legate și de vizita din 8 decembrie, când România era în criză de securitate. Atunci, șeful SIE a participat la cursa de Formula 1 tot la invitația gazdelor, susține Serviciul Extern de Informații. A fost ultima cursă a sezonului din Formula 1, una care a marcat și finalul de carieră pentru Lewis Hamilton la Mercedes, echipă unde a luat șapte titluri.

„Referitor la prezența Directorului SIE la Abu Dhabi precizăm că, aceasta a fost o misiune externă, deplasarea s-a efectuat cu un avion de linie, iar participarea la cursă a avut loc la invitația gazdelor”, mai anunță SIE.

Referitor la cursa de Formula 1 de la Monza, la care din nou Gabriel Vlase a fost prezent în luna septembrie, SIE spune că „a fost o deplasare privată, efectuată cu avion de linie, costurile aferente fiind suportate personal”.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme