Oamenii României | Răzvan Florea, pe podiumul Olimpiadei şi 100 de titluri naţionale la înot

Data publicării:
razvan florea

A dus România acolo unde nimeni nu a făcut-o până la el şi nici după. Răzvan Florea este primul şi singurul înotător medaliat olimpic la înot. Avea cinci ani când s-a scufundat prima dată într-un bazin şi după un sfert de secol de înot a scos la suprafaţă aproape 300 de medalii. A muncit uneori aproape până la epuizare, dar a ajuns la mal cu visul olimpic împlinit. Şi nu s-a oprit. Acum antrenează viitori campioni la clubul pe care l-a înfiinţat tocmai pentru a da o şansă României la noi performanţe.

Când a intrat pentru prima dată într-un bazin de înot, Răzvan Florea nu se gândea că numele lui va intra în istorie. Nici nu împlinise 24 de ani când a devenit primul înotător care câştiga o medalie olimpică la înot. Visează şi acum acel moment magic de la Atena din 2004.

Destinul lui Răzvan avea să se schimbe complet în mai puţin de două minute. Patru ture de bazin şi bronzul olimpic era al lui.

Răzvan Florea: Aceasta este cea mai prețioasă, cea mai de preț medalie obținută de mine. Este medalia olimpică de la Atena, locul 3, 200 de m spate și mă mândresc cu ea. Mai sunt medalii importante, dar acesta chiar este cea mai de preț.

Anii de muncă ai lui Răzvan i-au adus nu doar medalia olimpică. Timpul în care a încheiat proba de la Atena a intrat în istorie în primele 10 performanţe mondiale ale secolului la înot.

La 14 ani de la acea clipă de glorie, Răzvan zâmbeşte când îşi aduce aminte cât de greu a putut striga lumii întregi că are o medalie olimpică. Din cauza unei probleme pe tabela de afişaj, a aflat abia după 10 minute de la terminarea probei pe ce loc va fi. În tribune, soţia sa trecea de la agonie la extraz.

Oana Florea, soția lui Răzvan Florea: Cunoscuții îmi spun că aș fi izbucnit, așa, într-un plâns nu isteric, dar destul de puternic. Probabil că am dat frâu liber emoțiilor și s-au descătușat, așa, sentimentele. Mi-am dat seama de magnitudinea situației în care ne aflăm și de acolo a început fericirea.

Fericirea lui Răzvan înseamnă şi cele 100 de titluri de campion al României şi 57 de recorduri naționale de seniori și juniori. Are în palmares 293 de medalii la 77 de competiții internaționale, dintre care 4 la Campionate Europene.

Elena Frâncu, vicecampioană mondială la handbal: Răzvan Florea, nume de istorie pentru România, pentru Constanța, pentru natația românească. Este mândria acestui oraș, a acestei țări.

Răzvan s-a apucat de înot la 5 ani, dintr-o întâmplare. Un prieten al tatălui său i-a atras atenţia că e cam grăsuţ şi că înotul l-ar ajuta să slăbească. Nu a fost însă întâmplare ce a reuşit să obţină într-un sfert de secol de muncă în bazin. Crede cu tărie că marii campioni se nasc din trudă şi ambiţie. Asta le spune şi elevilor lui pe care îi antrenează la clubul pe care l-a înființat.

Iar elevii au înţeles lecţia predată de profesor. Au adunat medalii la concursuri în ţară, i-au impresionat şi pe străini şi acum visează la medalia olimpică. E un vis măreţ, dar ştiu că se poate pentru că au în faţă cel mai bun exemplu.

Răzvan Florea: Cu siguranță avem valori, cu siguranță vom face și mai multe în viitorul apropiat. Eu așa sper. Chiar îmi doresc ca și România să fie pusă la același nivel cu țările din vest. Poate ne mai trebuie un pic de timp...

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Succesiunea în cazul concubinajului: Ce drepturi are partenerul de viață dacă nu a existat un act de...
Digi FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Florin Chilian, noi declarații în scandalul cu Ana Maria Georgescu: „Nu am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 65 de ani, după ce s-a transformat total. În 2009 uimea cu vocea și cu simplitatea ei
Film Now
Michael J. Fox și soția sa, imagini rare de familie de la nunta fiului lor. Fanii au reacționat imediat: „Ce...
Adevarul
Scandal la cel mai mare angajator din Maramureș. Tăieri masive de salarii și un fenomen toxic: muncitorii se...
Newsweek
Situație dramatică la Casa de Pensii. Dosarele de pensie și recalcularea pot întârzia luni de zile. De ce?
Digi FM
Brooke Shields, despre prețul celebrității timpurii, după filmul ce a făcut-o star la 11 ani: "Încercau să-mi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Momentul în care un câine Husky e surprins în timp ce cânta. Imaginile sunt virale: „E chiar mai bun decât...
Film Now
"Tocmai s-a născut o stea, nu?". John Travolta, mândru până la cer de fiica Ella, care joacă în primul film...
UTV
Dorian Popa trece prin momente grele după moartea lui Cheluțu. Câinele artistului a murit chiar de ziua lui