Simona Halep: „Ploaia a fost un dezavantaj în meciul cu Penetta, m-a scos din ritm”

Data publicării:
f 31AUG13 9609 halep pete

 

„Ploaia este un dezavantaj, mai ales dacă aştepţi două-trei ore, pentru că te scoate din ritm. Pentru mine a fost un dezavantaj, dar trebuie să accept pentru că aşa este în tenis. Ştiam că voi avea un meci greu cu Pennetta, m-a mai învins de două ori în trecut. Este o jucătoare foarte bună şi a jucat un tenis foarte bun”, a explicat Simona Halep înfrângerea în faţa jucătoarei italiene, scrie digisport.ro.

Ea a adăugat că anul 2013 este cel mai bun din cariera sa de până acum.

„Este un moment deosebit în viaţa mea pentru că am ajuns în scurt timp în top 20. Adversarele au fost de top, joacă la un nivel foarte înalt, a fost o perioadă grea pentru mine, dar în acelaşi timp foarte frumoasă pentru că am reuşit să le înving. Acest an va rămâne unul deosebit pentru mine pentru că am reuşit să ajung la un nivel foarte înalt, bineînţeles şi pentru că 13 este numărul meu norocos. E posibil să mai urc în clasament. Mai sunt câteva turnee, nu va fi uşor, dar eu voi face tot posibilul”, a adăugat Simona Halep.

La US Open, Simona Halep a reuşit cea mai bună performanţă a carierei la un turneu de Grand Slam, calificarea în optimi de finală.

Halep a urcat pe locul 19 în clasamentul WTA, după ce a câştigat turneul Premier de la New Haven. Ea este a patra româncă din istorie care accede în Top 20 WTA, după Virginia Ruzici, Irina Spârlea şi Ruxandra Dragomir. Halep a mai triumfat în 2013 la Nurnberg, 's-Hertogenbosch şi Budapesta, acestea trei fiind competiţii din categoria International, inferioară celor Premier.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Kristen Stewart, despre prințesa Diana, la cinci ani de la rolul din „Spencer”. „Pot plânge oricând mă...
Adevarul
Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul”
Newsweek
Care pensionari iau un ajutor la pensie de 1.950 lei în 2026. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii?
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Jennifer Lawrence susține că a pierdut un rol într-un celebru film regizat de Tarantino, pe motiv că nu era...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă