Exclusiv Judecător român la TAS: „Ieșirea lui Sebastian Colțescu nu poate fi explicată. Are un impact devastator”. Unde a greșit arbitrul

sebastian coltescu psg istanbul bb profimedia-0574557377
Arbitrul român Sebastian Colțescu, acuzat de rasism în timpul partidei din UEFA Champions League dintre PSG și Istanbul Bașakșehir Foto: Profimedia

Scandalul provocat de arbitrul român Sebastian Colţescu în Liga Campionilor este mult mai mult decât unul sportiv. Retragerea echipelor de pe teren, fapt fără precedent la un nivel atât de ridicat, a stârnit o undă de şoc, inclusiv la nivel diplomatic. Cristian Jura, arbitru în cadrul Tribunalului pentru Arbitraj Sportiv, a explicat la Jurnalul de seară ce impact a avut acest incident și ce se va întâmpla cu cariera arbitrului român.

„Este o remarcă absolut nefericită, dar cred că este un caz complex, care trebuie analizat din mai multe puncte de vedere, până să ajungem la concluzia dacă este sau nu rasism”, a spus Cristian Jura, la Digi24. 

„În primul rând avem niște elemente ligvistice. Colțescu a vorbit în limba română, a spus negru, jucătorii de la echipa turcă vorbesc engleză și cuvântul negru l-au preluat ca fiind negro, probabil au înțeles ei. Pe de altă parte, nu s-a respectat regulamentul. Domnul Colțescu trebuia să vorbească în limba engleză cu arbitrul principal și, dacă dorea să vorbească în limba română, să se apropie de dânsul și să discute doar ei doi, nu să strige. În acest context mai apare și o dimensiune culturală - noi spunem în România negru și pentru mulți nu înseamnă mare lucru sau nu ne gândim la rasism - în acest context această chestiune culturală pur și simplu a explodat”, a subliniat arbitrul de la TAS.

„O persoană nu trebuie apelată după culoarea pielii. Nu trebuie să-i spui «măi, galbenule!» sau «măi, negrule!». O persoană trebuie apelată după nume, în niciun caz după culoarea pielii. Domnul Colțescu avea mai multe posibilități. Iarăși discutăm de o chestiune de regulament, el ar fi trebuit să cunoască numele sportivilor și numele staff-ului tehnic și ar fi trebuit să indice după nume”, a completat Cristian Jura.

Întrebat dacă a greșit folosind limba română, el a spus că „putea folosi limba română, dar numai în condițiile în care s-ar fi apropiat de domnul Hațegan, pentru a avea o mică discuție”.

Jucătorii de la PSG și Istanbul Bașakșehir au părăsit terenul. „Este o premieră mondială”

„Acest incident are un impact devastator, pentru că există în permanență această percepție că în România nu se respectă drepturile omului și că România este o țară rasistă, cu toate că societatea a evoluat și facem eforturi ca să dovedim că aceste etichete nu sunt corect, vin incidente de genul acesta care distrug o muncă de ani de zile. Să nu uităm că stadionul naționalei României a fost suspendat pentru scandări rasiste, s-a jucat fără spectatori. Este o premieră mondială, este pentru prima dată când din cauza unui arbitru secund două echipe se retrag de pe teren”, a mai spus Cristian Jura.

În privința educației cu privire la rasism, el a spus că „ieșirea lui Colțescu nu poate să fie explicată”. „La acest nivel, arbitru UEFA, și meci de asemenea anvergură, arbitrii au parte de niște traininguri și sunt învățați cum să procedeze. De exemplu, în cazul de scandări rasiste, ei sunt învățați că trebuie să oprească meciul, pentru câteva minute și să se adreseze publicului”.

„De asta este inacceptabil, dar cu atât mai mult la acest nivel să faci o astfel de remarcă. Poate n-a avut intenția rasistă, dar i-a scăpat o expresie și a creat un context rasist”, a completat arbitrul de la TAS.

Ce se va întâmpla cu cariera de arbitru a lui Sebastian Colțescu

Despre cariera lui Sebastian Colțescu, el a spus că cel mai probabil nu va mai arbitra: „Urmează probabil o sancțiune, probabil că va consta într-o suspendare. Urmează să vedem cum se raportează UEFA la un astfel de incident și cât de mare va fi suspendarea. Și trebuie să vedem în ce măsură vom avea parte de o amendă sportivă care îi va fi aplicată domnului Colțescu. De altfel, sancțiunile nu cred că se vor opri aici. Din ce am văzut din partea FRF, ei așteaptă decizia UEFA și probabil vor aplica diferite sancțiuni la nivel națonal.”

Cristian Jura a mai spus că rasismul este tratat superficial în România: „Nu se face suficient de mult pentru educație și în mod special pentru educația suporterilor.”

„Noi am văzut aseară un moment de solidaritate între cele două echipe. Eu mi-aș dori să văd o astfel de solidaritate și în ceea ce-i privește pe români, când supuși unor astfel de atacuri rasiste”, a subliniat el.

Editor : G.C.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate