O echipă de fotbal din Ucraina a intrat în carantină după descoperirea a 25 de cazuri de coronavirus

Data publicării:
Lviv_Ukraina_Stadium1
Foto: Wikipedia

Echipa ucraineană de fotbal Karpatî Lvov (din vestul Ucrainei) a fost plasată în carantină pentru cel puţin două săptămâni după descoperirea a 25 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul jucătorilor şi personalului său.

Clubul de fotbal Karpatî Lvov a precizat că 65 de persoane din club au fost testate pentru COVID-19, iar echipa speră acum să poată reveni în competiţie după ce perioada de carantină se va încheia.

Echipa ucraineană a anunţat că toate antrenamentele programate în următoarea perioadă au fost anulate.

De asemenea, următoarele două meciuri pe care Karpatî urma să le dispute în campionatul Ucrainei, la jumătatea lunii iunie, au fost anulate, a precizat Liga ucraineană de fotbal, potrivit Agerpres.

Karpatî nu a disputat nici meciul cu FC Mariupol, programat duminică, după descoperirea primelor cazuri de infectare în cadrul clubului din Lvov, oraş din vestul ţării.

În Ucraina au fost înregistrate 727 de decese şi 24.340 de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la debutul pandemiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Pensiile înghețate oficial, timp de 3 ani. Care pensionari iau, totuși, un sprijin de 538 lei pe lună. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...