Prima remiză de la Cupa Mondială 2022 s-a înregistrat în meciul dintre SUA și Țara Galilor

Data actualizării: Data publicării:
Fază de joc șin meciul SUA Țara Galilor de la CM 2022
Prima remiză de la Cupa Mondială 2022 s-a înregistrat în meciul dintre SUA și Țara Galilor. Foto: Profimedia

Selecţionatele Statelor Unite şi Ţării Galilor au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), luni seara, pe Ahmad Bin Ali Stadium din Ar-Rayyan, într-un meci din Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.

Cele două echipe s-au neutralizat reciproc, după ce şi-au împărţit perioadele de dominare.

Americanii au marcat prin Timothy Weah (36), în timp ce vedeta Gareth Bale (82 - penalty) a semnat golul galezilor.

Echipa antrenată de Gregg Berhalter a dominat prim repriză şi a pus presiune la poarta lui Hennessey, chiar dacă a făcut-o destul de steril.

Primele ocazii au venit în min. 9, când galezii au fost aproape de autogol, dar apoi Sargent a trimis mingea la colţul scurt cu capul, însă balonul a şters bara.

Diferenţa în prima parte a fost făcută de acţiunea superbă a lui Pulisic (36), jucătorul echipei Chelsea angajându-l în adâncime pe Timothy Weah, care a marcat pe lângă Hennessey. 

Citiți și:

VIDEO. Fiul președintelui Liberiei a marcat pentru SUA în primul meci la Cupa Mondială 2022

VIDEO Sfidare față de regimul iranian. Fanii și jucătorii naționalei de fotbal au huiduit și au refuzat să cânte imnul la CM din Qatar

Căpitanul naționalei Iranului vorbește din Qatar despre protestele din țara sa: „Oamenii să știe că suntem alături de ei”

O jurnalistă care a fost jefuită în Qatar a fost întrebată la poliție cum vrea să fie pedepsit hoțul: Mi s-a făcut pielea de găină

Galezii au fost cei cu iniţiativa în repriza secundă şi au pus în pericol de câteva ori poarta lui Turner. Fundaşul Davies (64) a trimis din plonjon cu capul, dar Turner a scos mingea care se ducea sub transversală. La faza următoare, Moore a reluat cu capul puţin peste după cornerul executat de Wilson (65).
Americanii le-au făcut cadou un penalty „dragonilor”, după ce Zimmerman l-a faultat în careu pe Bale, aflat cu spatele la poartă. Bale, care joacă în Statele Unite, la Los Angeles FC, a transformat impecabil lovitura de pedeapsă (82), restabilit egalitatea.

Team USA a încercat să revină în ofensivă, dar nu a reuşit să construiască acţiuni clare, ploaia de centrări aruncată în careu fiind rezolvată de fundaşii galezi. Britanicii au fost aproape să dea lovitura pe o contră (89), dar şutul lui Johnson la colţul scurt a fost prins de Turner, potrivit Agerpres.

Galezii, care revin la Cupa Mondială după ediţia din 1958, şi americanii, care nu au reuşit calificarea la ediţia trecută, din Rusia, păstrează şanse de a merge mai departe după acest egal (primul înregistrat la CM 2022), având în vedere că în celălalt meci din grupă Anglia a dispus de Iran cu 6-2.

Vineri 25 noiembrie, în etapa a doua, vor avea loc partidele Ţara Galilor - Iran (Ahmad Bin Ali Stadium- Ar-Rayyan, 12:00) şi Anglia - SUA (Al Bayt Stadium - Al Khor, 21:00).

SUA - Ţara Galilor 1-1 (1-0)

Au marcat: Timothy Weah (36), respectiv Gareth Bale (82 - penalty).
Ar-Rayyan, Ahmad Bin Ali Stadium: 43.418 spectatori
Cupa Mondială 2022 - Grupa B

Au evoluat echipele:

SUA: 1. Matthew Turner - 2. Sergino Dest (22. De Andre Yedlin, 74), 3. Walker Zimmerman, 13. Timothy Ream, 5. Antonee Robinson - 8. Weston McKennie (11. Brenden Aaronson, 66), 4. Tyler Adams (căpitan), 6. Yunus Musah (23. Kellyn Perry-Acosta, 74) - 21. Timothy Weah (16. Jordan Morris, 88), 24. Joshua Sargent (19. Haji Wright, 74), 10. Christian Pulisic.
Selecţioner: Gregg Berhalter.
Rezerve neutilizate: 12. Ethan Horvath, 25. Sean Johnson - 15. Aaron Long, 18. Shaquell Moore, 20. Cameron Carter-Vickers, 26. Joseph Scally, 14. Lucas De La Torre, 17. Cristian Roldan, 7. Giovanni Reyna, 9. Jesus Ferreira.

Ţara Galilor: 1. Wayne Hennessey - 5. Christopher Mepham, 6. Joseph Rodon, 4. Benjamin Davies - 14. Connor Roberts, 15. Ethan Ampadu (16. Joseff Morrell, 90+5), 10. Aaron Ramsey, 3. Neco Williams (9. Brennan Johnson, 79) - 8. Harry Wilson (22. Benjamin Sorba Thomas, 90+3), 11. Gareth Bale (căpitan), 20. Daniel James (13. Kieffer Moore, 46).
Selecţioner: Robert Page.
Rezerve neutilizate: 12. Daniel Ward, 21. Adam Davies - 2. Christopher Gunter, 17. Thomas Lockyer, 24. Benjamin Cabango, 25. Rubin Colwill, 7. Joseph Allen, 18. Jonathan Williams, 23. Dylan Levitt, 26. Matthew Smith, 19. Thomas Harris.

Arbitru: Abdulrahman Al Jassim; arbitri asistenţi: Taleb Al Marri, Saoud Al Maqaleh (toţi din Qatar); al patrulea oficial: Ning Ma (China)
Cartonaşe galbene: Dest (11), McKennie (13), Bale (40), Mepham (45+2), Ream (51), Perry-Acosta (90+10).

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a construit în două ore un portal ANAF modern. Autoritățile doar visează la o astfel de soluție...
Digi FM
Țara din Europa unde permisul auto costă cât o mașină second-hand. Șoferii ajung să plătească între 3.500 și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Loredana Groza în costum de baie, la 55 de ani. S-a fotografiat fără inhibiții pe o plajă din...
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywood-ul în apogeul carierei sale: „Am fost la un pas de moarte”
Adevarul
„Vin rușii”. Val de reacții bizare în online, după o tornadă din Teleorman: „Georgescu e de vină/Bolojan a...
Newsweek
Pensie scăzută cu 400 lei la mica recalculare. Casa de pensii l-a informat pe pensionar de ce a pierdut banii
Digi FM
Cât a cheltuit Nicușor Dan pe toate deplasările din 2025. Suma ar fi acoperit doar un singur zbor de lux al...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
A ținut moartea în palmă fără să știe. Momentul inedit în care un turist filmează cea mai otrăvitoare...
Film Now
Ce au descoperit autoritățile în cazul fraudei comise asupra Ursulei Andress, fata Bond din anii '60. Scandal...
UTV
Loredana Groza dezvăluie cum își menține silueta la 55 de ani. „Sfătuiesc pe toată lumea să încerce”