Reacție virulentă a medicului Pompiliu Popescu după concedierea de la Națională

Data publicării:
pompiliu popescu teren

Medicul naţionalei din ultimii 25 de ani i-a desfiinţat pe preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, şi pe selecţionerul Anghel Iordănescu, omul cu care a colaborat în mai multe rânduri.

„Iordănescu a pactizat cu noua conducere FRF, a capitulat în totalitate în fața cuplului Burleanu-Bodescu, care mai au doar un an și ceva de mandat. Burleanu și Bodescu apăreau la cantonamente doar când erau camerele de luat vederi, ca să își facă în continuare imagine. Nu i-am auzit niciodată să fie interesați de o problemă medicală într-o discuție directă cu mine.

Mai mult, când Raț și Sânmărtean au venit accidentați, i-au trimis la vraciul Mariana fără ca eu să știu. Din păcate, niciunul nu a putut juca. Iordănescu m-a umilit în ultimul cantonament, într-un fel fără margini, a încercat să mă depersonalizeze, țipa și îmi cerea explicații pe un ton ridicat chiar în fața jucătorilor, și-au dat seama până și băieții că orice discuție cu el devenise aproape imposibilă, pentru că dorea să își arate în permanență dominația față de staff și jucători.

Burleanu și Bodescu conduc în stil securistic, nici nu cunosc bine jucătorii și se simt handicapați și vulnerabili în fața lor. I-am respectat până la un punct, dar am văzut în timp că nu mi se întoarce acest respect și mi-am dat seama cu cine am de-a face. Îi cer public demisia lui Burleanu și mă întreb dacă FIFA știe că avem o federație politică la București!

Nu îmi pare rău că nu voi merge la Euro, cu acești securiști nu se mai putea lucra, fiindcă ei practică intimidarea, presiunea și șantajul. Aveau nevoie ca de la masori să le parvină informații din interiorul lotului și din această cauză i-au dat afară, fiindcă niciunul dintre ei nu a marșat la sugestiile venite din partea FRF.

Sunt ultraprofesioniști, devotați doar muncii lor și intereselor jucătorilor, dar au fost călcați în picioare și le-au fost diminuate dramatic primele de calificare”, a declarat Pompiliu Popescu pentru Gazeta Sporturilor.

Fostul medic al "tricolorilor" nu vede în roz viitorul echipei naţionale.

„Nu cred că Iordănescu va mai rămâne după Euro și e imposibil ca personalități puternice şi antrenori de valoare precum Lucescu, Olăroiu, Dan Petrescu sau Boloni să vină la lot după Euro. Pur și simplu, ar fi imposibilă o coabitare Lucescu-Burleanu. O asemenea valoare nu trebuie compromisă prin a fi pusă lângă actualul președinte FRF cu maniere securistice. El doar căpușează munca profesioniștilor în fotbal”, a mai spus Popescu.

Citiți:

Staff-ul medical al naționalei de fotbal a României a fost concediat




Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care localnicii fug cu prima ocazie. Lipsa locurilor de muncă, unul dintre motive
Digi FM
Elena Lasconi își caută consilier personal. Anunțul postat pe rețelele sociale a stârnit reacții ample: „Un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât ar fi costat rochia de mireasă purtată de soția lui Dorian Popa. Creația vestimentară a fost realizată în...
Film Now
A câștigat șapte premii Emmy și două Tony, dar cel mai mândru e de fiica sa. Fata lui Bryan Cranston, rol...
Adevarul
Victor Ponta, mesaj pentru PSD: „Sunt de părere că trebuie să vă aliați cu AUR, dar sunt și de părere că...
Newsweek
Care pensionari iau 550 de lei în plus la pensie în luna mai? Când încep să se distribuie banii - joi sau luni
Digi FM
Mihaela Rădulescu atacă dur familia lui Felix Baumgartner: „V-am făcut o listă cu ce am realizat în 11 ani”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Cum arată cea mai lentă pasăre de pe planetă: „Se târăște prin aer”
Film Now
Cameron Diaz, declarații neașteptate după ce a devenit mamă pentru prima oară la 47 de ani: „Încerc să rămân...
UTV
Cum a apărut mama lui Dorian Popa la nunta artistului. Imaginile cu „Mamișor” și nora ei au devenit virale