UEFA, FRF şi Primăria Capitalei lansează logo-ul Bucureştiului pentru Euro 2020

Data actualizării: Data publicării:
UEFA EURO 2020 Launch Event
Foto: Getty Images

UEFA, Federaţia Română de Fotbal şi Primăria Capitalei vor lansa sâmbătă, în cadrul unui eveniment organizat la Arena Naţională, logo-ul oraşului gazdă Bucureşti pentru Campionatul European de fotbal din 2020, scrie News.ro.

UEFA EURO 2020 Launch Event
Foto: Guliver/GettyImages

Evenimentul va avea loc la Arena Naţională, sâmbătă, începând cu ora 11:00.

Fiecare oraş gazdă va avea propriul logo, care va fi prezentat pe rând, în cadrul unor manifestări distincte. Logoul Londrei, care va găzdui semifinalele competiţiei şi finala pe Stadionul Wembley, a fost prezentat primul, la 21 septembrie, fiind reprezentat de Tower Bridge. 

Campionatul European de Fotbal UEFA 2020 va marca aniversarea celui de-al 60-lea an de la prima ediţie, cu această ocazie meciurile fiind organizate în 13 oraşe din Europa, printre care şi Bucureşti.

Arena Naţională din Bucureşti va găzdui, în iunie 2020, trei partide din grupe şi o rundă de optimi de finală.

Cele 13 oraşe care vor găzdui meciuri la Euro-2020 sunt Londra, Baku, Roma, Munchen, Sankt Petersburg, Bucureşti, Glasgow, Bruxelles, Copenhaga, Amsterdam, Dublin, Budapesta şi Bilbao.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Ungaria-Rusia, o poveste cu năbădăi de peste un secol și jumătate. De la ură viscerală la planuri comune de...
Newsweek
Ce pensie trebuie să ai ca să pui și bani deoparte? Mâncarea costă 1.000 lei. Facturile: 550, medicamente: 320
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...