Răzvan Burleanu câștigă un nou mandat în fruntea FRF: „I-am ciuruit!”

Data actualizării: Data publicării:
lupescu

ALEGERILE FRF marchează o zi importantă pentru fotbalul românesc. Cei 257 de membri ai adunării generale a Federaţiei Române de Fotbal au decis cine va conduce forul în următorii 4 ani.

UPDATE 16:40 Răzvan Burleanu a câştigat un nou mandat de preşedinte în fruntea Federației Române de Fotbal. Burleanu a reușit să obțină minimul de 128 de voturi necesare încă din primul tur.

El a obţinut chiar 168 de voturi faţă de numai 78 câte a obţinut contracandidatul său principal, Ionuţ Lupescu. Diferența aceasta mare de voturi este o surpriză, în condițiile în care așteptările erau să existe măcar un al doilea tur de scrutin.

„Recunosc că deși nu a fost chiar un fleac, i-am ciuruit!”, a declarat Răzvan Burleanu imediat după recâștigarea șefiei FRF. El le-a mulțumit celor care l-au votat spunând că au fost „fermi, drepți, integri” și s-a declarat „mândru” că face parte din această familie. El l-a propus ca vicepreședinte al FRF pe Octavian Goga.

 

 AICI ai toate detaliile

Deşi numărătoarea voturilor nu s-a încheiat, membrii Comisiei de validare a voturilor propuşi de Burleanu i-au făcut semn că a strâns jumătate+1 din voturi şi a câştigat astfel alegerile încă din primul tur. De altfel, preşedintele FRF s-a şi îmbrăţişat cu apropiaţii săi şi au strigat de bucurie în momentul în care a fost anunţat că a câştigat.


Este o poziţie importantă în România. Cel ales astăzi va fi omul în ale cărui strategii îşi pun speranţa milioanele de microbişti care aşteaptă ca fotbalul românesc să ajungă din nou în finala unei competiţii europene sau în sferturile de finală ale unui Campionat Mondial.

Va gestiona, în acelaşi timp, şi cel mai mare buget al unui sport din România: peste 15 milioane de euro anual.

Răzvan Burleanu, actualul deţinător al funcţiei, candidează pentru un nou mandat. Principalul său contracandidat este Ionuţ Lupescu, fost component al generaţiei de aur. Fostul fotbalist Marcel Puşcaş candidează, pentru a doua oară consecutiv, la postul de preşedinte al FRF.

Cel de al patrulea intrat în cursă este Ilie Drăgan, care însă nu crede nici el în şansele de a obţine funcţia.

Răzvan Burleanu este președinte al FRF din 2014. A jucat fotbal la nivel de juniori şi a înființat Federația de Minifotbal din România. A condus Federaţia Europeană de Minifotbal şi a pus bazele celei Internaţionale.

Contracandidatul său, Ionuţ Lupescu, a fost component al "Generației de Aur a fotbalului românesc". Şi el a făcut parte din FRF timp de 6 ani. Spune că situația din fotbalul românesc este dezastruoasă şi că este nevoie de o revoluţie.

Marcel Puşcaş a fost cel mai tânăr antrenor principal din Divizia A, la Rapid București, pe când avea 32 de ani. A candidat și la alegerile FRF din 2014, dar a renunțat pentru a-l susține pe Răzvan Burleanu. Ulterior, a fost cooptat în echipa administrativă a Federaţiei, iar luna trecută a demisionat.

Ilie Drăgan are 33 de ani, este preşedinte și antrenor la un club de juniori din Capitală. Spune că este conștient că nu are șanse să câştige șefia FRF. Viziunea sa: împreună putem schimba fotbalul românesc.

La ora 11 începe procedura de vot, acesta va fi secret. În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu obţine majoritate, se va organiza un al doilea tur.

La nivelul percepţiei publice, Ionuţ Lupescu pare marele favorit al alegerilor de astăzi. Are susţinerea tuturor foştilor săi colegi din „Generaţia de aur” şi a altor nume grele ale fotbalului românesc, de exemplu Mircea Lucescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri