Nadal, pe lista sportivilor dopați

Data publicării:
2016 US Open - Day 7
Foto: Guliver/GettyImages

Hackerii de la gruparea Fancy Bear au publicat o nouă listă cu sportivi despre care susțin că ar fi consumat substanțe interzise. Cel mai important nume apărut de această dată este cel al lui Rafael Nadal, anunță The Guardian, scrie digisport.ro.

2016 US Open - Day 7
Foto: Guliver/GettyImages

Nadal a primit, în 2009, permisiuna de a folosi betametazonă (corticosteroid) şi corticotrofină (tetracosactid), în 2012. Potrivit documentelor publicate de Fancy Bears, excepţiile de uz terapeutic în cazul fostului număr 1 mondial au fost emise pentru perioade foarte scurte de timp, una, respectiv trei zile.

Spaniolul este medaliat cu aur la Rio în proba de dublu, alături de Marc Lopez, după ce aceştia au câştigat finala disputată cu Horia Tecău şi Florin Mergea.

Britanicul Mo Farah, campion la Rio şi la Londra în probele de 5.000 de metri şi 10.000 de metri, a primit excepţie de uz terapeutic pentru triamcinolon, în 2008 ( o zi) şi pentru sulfat de morfină, vicodin (ambele narcotice) şi soluţie salină intravenoasă, în 2014 (două zile).

În acest al patrulea calup de documente medicale publicat de hackerii care au spart serverele WADA sunt vizaţi câte doi sportivi din Argentina, Danemarca şi Franţa, câte patru din SUA şi Canada, opt din Marea Britanie şi câte unul din Belgia, Burundi, Ungaria şi Spania.

Grupul rus de hackeri Fancy Bears a spart serverele WADA şi a postat, marţi, primele date medicale prin care se arată că nume mari ale sportului american, ca jucătoarele Serena şi Venus Williams, gimnasta Simone Biles şi baschetbalista Elena Delle Donne, participante la JO, au folosit substanţe interzise pe baza unor certificate medicale.

Fancy Bears a dat publicităţii, în noaptea de miercuri spre joi, o nouă listă cu 25 de sportivi participanţi la JO de la Rio, care au primit excepţii de uz terapeutic. A treia listă a fost publicată vineri şi conţinea date medicale ale unui grup de 11 sportivi.

WADA a confirmat atacurile, precizând că acestea au originea în Rusia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum pot viziona locatarii imaginile cu ei surprinse de camerele video din bloc: obligaţia asociaţiei de...
Digi FM
Daciana Sârbu, despre deschiderea de a-și asuma o relație cu un bărbat mai tânăr după divorț: "Toată viața am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Benny Blanco, prima reacție după scandalul „picioarelor murdare”. Ce spune artistul despre igiena sa: „Știu...
Film Now
Ce spune Harvey Weinstein despre relația fostei lui soții cu Adrien Brody: "Georgina a suferit teribil din...
Adevarul
Modul cum Iranul folosește rachetele nedumerește analiștii militari. Ce ar putea semnala acest lucru
Newsweek
Ministerul Muncii contrazice guvernul: 3.000.000 pensionari iau ajutor la pensie până la 1.000 lei DOCUMENT
Digi FM
Motivul pentru care Șerban Huidu nu a făcut închisoare pentru accidentul cu trei morți din 2011: „Cu asta am...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce râsul este contagios. Explicația din spatele unui gest aparent banal
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Mickey Rourke, evacuat oficial din casa sa din Los Angeles. Actorul a pierdut locuința după o datorie de...
UTV
Theo Rose a publicat imagini rare cu mama ei. Artista spune că Nina Diaconu „a devenit mai frumoasă odată cu...