WTA Adelaide International: Simona Halep a învins-o pe Ajla Tomljanovic în primul meci al sezonului, transmis la Digi Sport 2

Data actualizării: Data publicării:
Simona Halep

Simona Halep a câştigat, marţi, primul său meci de simplu din 2020, 6-4, 7-5 cu australianca Ajla Tomljanovic, şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Adelaide (Australia), dotat cu premii totale de 848.000 dolari.

Simona Halep (28 ani, 4 WTA), a doua favorită, s-a impus într-o oră şi 37 de minute.

Românca a condus cu 4-1 şi 5-2 în primul set, dar a pierdut două gameuri la rând şi Tomljanovic (26 ani, 52 WTA) s-a apropiat la 5-4. Halep şi-a adjudecat primul set cu 6-4, reuşind un break decisiv. Halep a început foarte bine setul secund, a condus cu 2-0, dar Tomljanovic a egalat. Halep a salvat trei mingi de break la 2-2, iar apoi s-a mers cu serviciul până la 5-5. Jucătoarea constănţeană şi-a făcut serviciul şi a profitat apoi de erorile comise de adversară, încheind conturile cu 7-5, relatează Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Simona Halep a reuşit nu mai puţin de 7 aşi, faţă de 4 ai adversarei, fiecare făcând 3 duble greşeli.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 22.400 dolari şi 100 puncte WTA, ceea ce va face ca de luni să revină pe locul 3 în ierarhia WTA.

În sferturi la Adelaide Simona Halep o va înfrunta pe câştigătoarea meciului dintre belarusa Aryna Sabalenka şi americanca Bernarda Pera. Sabalenka, a şasea favorită, a trecut marţi de Su-Wei Hsieh (Taiwan) cu 5-7, 6-1, 7-5, iar Bernarda Pera a dispus de cehoaica Barbora Strycova cu 7-6 (8/6), 6-3.

Simona Halep donează 2.000 de dolari pentru victimele incendiilor din Australia, după primul meci

Simona Halep s-a declarat mulţumită de jocul său în primul meci de simplu pe care l-a jucat în 2020. „Sunt mulţumită de jocul făcut azi şi sunt sigură că următorul meci va fi mai dificil. E bine să ai parte de meciuri grele, deoarece ai nevoie de ele la început de sezon, pentru a te obişnui cu presiunea şi tensiunea”, a declarat Halep, a doua favorită a turneului. „M-am mişcat destul de bine, am stat bine pe picioare şi am putut răspunde foarte bine la mingile lovite tare de ea (Tomljanovic). A fost un pic greu, pentru că a fost primul meci al anului, şi chiar dacă te antrenezi săptămâni la rând nu e la fel ca un meci oficial. Mai am nevoie de timp. Am nevoie de meciuri pentru a mă simţi mai bine, dar sunt în regulă”, a mai comentat Halep.

Simona Halep, care şi-a exprimat în timpul meciului nemulţumirea pentru unele nereuşite, a făcut referire şi la cei 7 aşi reuşiţi în acest meci: „Cred că am servit destul de bine, şapte aşi, e bine pentru donaţii”.

WTA a demarat o campanie pentru sprijinirea victimelor incendiilor de vegetaţie din Australia, prin care va dona 100 de dolari australieni pentru fiecare as reuşit la turneele pe care le organizează în Australia.

Simona Halep anunţat că va dona 200 de dolari de fiecare dată când îl va supăra pe antrenorul său, australianul Darren Cahill, motivându-şi alegerea prin faptul că nu reuşeşte prea mulţi aşi în meciurile sale.

Românca a comunicat, pe Twitter, după meciul cu Tomljanovic, că va dona 2.000 de dolari pentru victimele incendiilor din Australia: „După o mică discuţie (de fapt una lungă) cu echipa mea, sunt bucuroasă să anunţ că donez 2.000 de dolari pentru victimele incendiilor, deoarece l-am enervat pe @darren_cahill 'doar' de zece ori în timpul meciului. Nu e un început rău, nu?”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Digi Sport transmite, în DIRECT și în EXCLUSIVITATE, Turneul WTA Premier de la Adelaide care se desfășoară în perioada 13-18 ianuarie 2020. Competiția poate fi urmărită live și pe Digi.Online.

Simona Halep va juca direct în turul al doilea, marți, 14 ianuarie, nu înainte de ora 10:00, și o va întâlni pe jucătoarea australiană de origine croată, Ajla Tomljanovic, care în turul întâi a trecut de Iulia Putintseva (Kazahstan). Meciul va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Digi Sport 2 și va fi comentat de jurnalistul Digi Sport Gabriel Morariu. Românca va juca după o pauză competițională de două luni. Acest turneu are o însemnătate mare pentru Simona Halep și pentru că Adelaide este orașul natal al antrenorului său, Darren Cahill.

WTA Adelaide este o competiție din Australia, de categorie Premier, aflată la ediția inaugurală, cu un fond de premii în valoare totală de 848.000 de dolari și 470 de puncte pentru câștigători.

De curând, românca s-a alăturat sportivilor din întreaga lume care au anunțat că vor ajuta victimele din Australia care au suferit în urma incendiilor. Într-un anunț pe Twitter, românca și-a declarat sprijinul: "Ştiţi că iubesc Australia, dar ştiţi şi că nu dau mulţi aşi. Vreau să ajut şi promisiunea mea este următoarea: de fiecare dată când îl voi enerva pe Darren Cahill la fiecare meci al meu din Australia, voi dona 200 de dolari. Aşa sigur voi strânge mulţi bani", a scris Halep pe Twitter. În replică, Darren Cahill a punctat: "Bine jucat, Simona! Și eu voi da cu tine câte 50 de dolari pentru fiecare ieșire nervoasă. Așa că, pentru prima dată, voi spune "Bravo!". Sufletele noastre sunt alături de pompieri, voluntari, cei de la serviciile de urgență și de toate familiile afectate".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...