Terminalele Aeroportului din Iași, deschise traficului de pasageri, funcționează fără autorizație de securitate la incendiu

Data actualizării: Data publicării:
cladirea aeroport iasi
Aeroportul Internațional Iași. Foto: Primăria Iași

Cele două terminale deschise traficului de pasageri din Aeroportul Internațional Iași, Terminalele 3 și 4, funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, după cum a subliniat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași la solicitarea Digi24.ro. La Terminalul 4 există probleme cu privire la condițiile de evacuare în caz de incendiu, măsurile de limitare a propagării incendiului, dar și la instalațiile cu rol de securitate la incendiu. În replică, reprezentanții Aeroportului au subliniat pentru Digi24.ro că Terminalul 4 a fost deschis „în timp record” pentru a permite aderarea la Spațiul Schengen aerian și că „siguranța pasagerilor reprezintă o prioritate absolută”. 

Potrivit unui răspuns transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași la solicitarea Digi24.ro, Aeroportul Internațional Iași are mai multe lacune în prezent în ceea ce privește cerințele de securitate la incendiu și protecție civilă.

ISU Iași a subliniat că singurele terminale deschise traficului de pasageri, T3 și T4, funcționează fără autorizație de securitate la incendiu.

Într-un răspuns pentru Digi24.ro, conducerea Aeroportului din Iași a subliniat că „siguranța pasagerilor reprezintă o prioritate absolută”. 

„Toate facilitățile aeroportuare beneficiază de supraveghere video permanentă și sisteme active de siguranță, atât în interiorul, cât și în exteriorul terminalelor. Siguranța pasagerilor care utilizează T3 și T4, singurele terminale deschise traficului, nu este pusă în pericol”, potrivit unui răspuns transmis la solicitarea Digi24.ro. 

ISU: „Terminalul 4 a fost pus în funcțiune fără autorizația de securitaet la incendiu”

Despre T4, terminalul deschis în luna martie a anului trecut, ISU Iași subliniază următoarele aspecte:

„Construcția a fost realizată în baza avizului de securitate la incendiu obținut în anul 2022 și a fost pusă în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu”, subliniază ISU.

Potrivit ISU Iași, Terminalul 4 nu deține nici autorizația pentru adăpostul de protecție civilă amenajat în cadrul Terminalului 4. 

Directorul Aeroportului din Iași: T4 a permis aderarea la Spațiul Schengen aerian

Directorul general al Aeroportului din Iași, Romeo Vatră, susține, însă, că Terminalul 4 a fost „operațional în timp record (la două luni de la recepție) pentru a permite aderarea la Spațiul Schengen pe cale aeriană”.

„Procedura de autorizare este în desfășurare, pe măsura integrării noilor spații comerciale și a actualizărilor legislative. De asemenea, documentația pentru adăpostul de protecție civilă a fost depusă la ISU”, potrivit răspunsului semnat de Romeo Vatră pentru Digi24.ro. 

În același timp, acesta a menționat că Terminalul 4 este „echipat cu sisteme moderne de detecție și monitorizare 24/7”. 

Ce „neconformități” a descoperit ISU la Terminalul 4

ISU Iași arată că reprezentanții Aeroportului au depus două solicitări pentru emiterea autorizației la incendiu pentru Terminalul 4, dar, în urma verificărilor, au fost descoperite mai multe „neconformități”.

Neconformitățile identificate de ISU Iași sunt:

  • Respectarea cerințelor prevăzute de reglementările tehnice în domeniul securității la incendiu;
  • Respectarea cerințelor referitoare la asigurarea condițiilor de evacuare în caz de incendiu;
  • Măsurile de limitare a propagării incendiilor;
  • Funcționarea și conformarea instalațiilor cu rol de securitate la incendiu;
  • Unele aspecte de ordin formal privind documentația tehnică depusă în vederea autorizării;

Nici Terminalul 3 nu are aviz de securitate la incendiu

În cazul Terminalului 3, celălalt terminal deschis traficului de pasageri, reprezentantul Aeroportului din Iași susține că „a fost autorizat ISU pentru securitate la incendiu”.

„Având în vedere lucrările de modernizare programate în acest an, acestea vor parcurge procedurile normale de reaturorizare. Pentru T3, documentația tehnică a primit aviz favorabil de la ISU”, potrivit răspunsului semnat de directorul Aeroportului, Romeo Vatră.

ISU, însă, subliniază că autorizația de securitate la incendiu pentru Terminalul 3 a fost obținută în anul 2013.

„În anul 2020 a fost emis un aviz de securitate la incendiu pentru lucrări de extindere, însă, după finalizarea acestora, obiectivul a fost pus în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu pentru noile modificări. În prezent, terminalul funcționează fără autorizație de securitate la incendiu”, este răspunsul ISU Iași, pentru Digi24.ro.

Instituția mai subliniază că, în prezent, nu a fost depusă nicio cerere pentru emiterea autorizației de securitate la incendiu pentru Terminalul 3.

Care este situația celorlalte terminale

Despre Terminalul 2, reprezentanții Aeroportului arată că este închis traficului de pasageri din anul 2024 și că urmează în a fi transformat în terminal cargo.

Acest terminal avea autorizație de securitate la incendiu în anul 2012, însă autorizația și-a pierdut valabilitatea la începutul anului 2026, potrivit ISU. 

„T2 va fi reautorizat conform noii destinații”, au transmis reprezentanții Aeroportului din Iași pentru Digi24.ro.

Nici Terminalul 1, convertit în spațiu administrativ, nu are autorizație de securitate la incendiu, arată ISU Iași.

„Construcția deține autorizație de securitate la incendiu emisă în anul 2004. Ulterior, destinația construcției a fost schimbată în spații de birouri, fără obținerea unei noi autorizații de securitate la incendiu pentru noua funcțiune. În aceste condiții, obiectivul funcționează fără autorizație de securitate la incendiu”, se arată în răspunsul transmis de ISU pentru Digi24.ro.

Menționăm că, potrivit ISU Iași, nici pentru Terminalul 2, dar nici pentru Terminalul 1, nu a fost depusă vreo cerere pentru emiterea autorizației de securitate la incendiu.

Conducerea Aeroportului susține, însă, că are un Serviciu de Stingere Incendii format din 27 de pompieri și 3 autospeciale de stingere moderne, cu timp maxim de răspuns în 2 minute.

Pentru Terminalele 1, 2 și 3, reprezentanții Aeroportului din Iași mai menționează că vor investi peste 2 milioane de lei în modernizarea sistemelor de protecție la incendiu.

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o apă plată la 500 ml pe litoralul românesc. Un turist a fotografiat prețul pentru dovadă: „Prețuri...
Digi FM
Noile azile ale groazei? 400 de persoane au murit și au fost îngropate pe un teren din apropierea cimitirului
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și-a cucerit fanii cu cele mai intime imagini din luna de miere. S-a lăsat pozată goală în cadă și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce a ucis-o pe Daveigh Chase, vedeta din „The Ring”, la doar 35 de ani. Medicii au dezvăluit cauza oficială a...
Adevarul
Radiografia „Fenomenului AUR”: cum a ajuns un partid periferic la 40% în sondaje și cine sunt, de fapt...
Newsweek
Pensionarii și persoanele cu handicap primesc carduri noi pentru ajutorul social de 250 lei. Când iau banii?
Digi FM
Șeful asociației acuzate că abuzează de oameni vulnerabili în Bihor: "Erau trimiși de către statul român la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar...
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Cum arată viața fostei soții a lui Richard Gere după divorțul de actor. Carey Lowell a dispărut din lumina...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...