Daniel Fenechiu: „USR-ul demonstrează o dată în plus că nu putem vorbi la ei de consecvență și recunoștință”

Data publicării:
Daniel Fenechiu.
Daniel Fenechiu. Foto: Inquam Photos / George Calin

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a comentat la Digi24 decizia USR de a nu o mai susține pe Elena Lasconi la alegerile prezidențiale și spune că „mișcarea din USR era predictibilă”. „USR-ul demonstrează o dată în plus că nu putem vorbi la ei de consecvență, nu putem vorbi de recunoștință,” a adăugat Fenechiu.

„Nu pot să nu observ că USR-ul demonstrează o dată în plus că nu putem vorbi la ei de consecvență, nu putem vorbi de recunoștință. Să ne amintim că Elena Lasconi a preluat partidul în momentul în care erau extrem de jos. A crescut rezultatele partidului cu cel puțin 50%, inclusiv în alegerile parlamentare. A obținut un scor foarte, foarte bun. Dar probabil că obligațiile prealabile a anumitor lideri USR față de Nicușor Dan au fost mai puternice decât ideea de a susține un candidat care, mă rog, în opinia mea, și-a făcut treaba față de USR. Nu-l bătea pe Crin, nu ajungea în turul 2, dar era un candidat autentic al unui partid care era reprezentat de Elena Lasconi,” a declarat la Digi24 Daniel Fenechiu.

politicianul îi transmite lui Dominic Fritz că este o „eroare majoră să trimiți la Cotroceni pe cineva care nu are experiența, cunoștințele și anvergura necesară.”

„Trebuie să-i spun domnului Fritz că evaluările domniei sale, cu strategia PSD-ului de a face diverse lucruri, sunt pure speculații, pentru că, având în vedere faptul că sunt un om care sunt în campania lui Crin Antonescu, care sunt inclusiv la firul ierbii, pentru că sunt responsabil de o zonă importantă a județului Bacău, pot să-l dezamăgesc să-i spun că la nivelul teritoriului, structurile PSD fac campanie braț la braț cu PNL și cu UDMR și cu organizațiile minorităților, acolo unde există, și cu toți ne dorim ca să dăm României un președinte pe care România îl merită, un om experimentat, un om pe care ne putem baza și pe care nu poate să îl cheme decât Crin Antonescu. Spre deosebire de alți candidați care își doresc să se școlarizeze la Cotroceni, trebuiau probabil să vorbească în prealabil cu Ministerul Educației să scrie Școala de președinți la Cotroceni, pentru că eu cred că în contextul actual este o eroare majoră să trimiți la Cotroceni pe cineva care nu are experiența, cunoștințele și anvergura necesară ca să reprezinte instituția prezidențială. Dar îl lasă domnul Fritz să viseze. Nu e nicio problemă. Vom discuta după alegeri și o să văd atunci cum o să explice anumite butade pe care le lansează pentru Nicușor Dan,” a precizat Fenechiu.

Liderul senatorilor PNL spune că nu a fost surprins de decizia USR și explică de ce crede că partidul a luat această hotărâre acum.

„Nu mă surprinde mișcarea din USR, era predictibilă, era mult mai veche, n-au făcut-o mai repede pentru că teoria lor a fost să rupă de la PNL cât mai mult pe teoria că Nicușor Dan ar fi candidatul dreptei. De altfel, dacă vă uitați în campania lui Nicușor Dan, el a spus că diferența între el și Crina Antonescu este că el nu lucrează cu PSD-ul. Deci asta e diferența, alta n-ar exista. Și într-o situație de genul ăsta e bine să privim cu foarte multă prudență declarațiile care vin dinspre USR,” a adăugat Fenechiu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Caricaturist rus refugiat în Polonia, împușcat mortal în plină zi. Artistul care îl ironiza pe Putin...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani