Galerie Foto Darryl Nirenberg, noul ambasador al SUA, își începe oficial mandatul la București: „Dorim să consolidăm relația”. Mesajul președintelui
Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite în România, a fost primit, marţi, de preşedintele Nicuşor Dan, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, începându-şi oficial mandatul la Bucureşti.
ACTUALIZARE 17:54 „M-am bucurat să-l primesc astăzi, la Palatul Cotroceni, pe Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, cu care am avut un prim dialog despre cum putem face ca parteneriatul strategic dintre statele noastre să devină mai puternic. Sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună şi eficientă”, a transmis şi preşedintele Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.
„De aproape 30 de ani, ţările noastre colaborează îndeaproape în domeniile apărării, securităţii, informaţiilor, aplicării legii şi cooperării economice, pe baza intereselor comune şi a angajamentului faţă de statul de drept. În contextul în care SUA sărbătoresc Freedom 250, cea de-a 250-a aniversare a independenţei americane, ambasadorul a subliniat principiile durabile ale libertăţii, respectului pentru drepturile fundamentale şi suveranităţii care unesc poporul american şi cel român”, arată ambasada.
Noul ambasador al SUA la Bucureşti a evidenţiat, de asemenea, rolul important al României ca lider regional în domeniul securităţii energetice şi cooperarea tot mai strânsă dintre SUA şi România în domeniul energiei nucleare civile şi în cadrul altor proiecte energetice strategice.
„Pe măsură ce administraţia Trump depune eforturi pentru a face America mai sigură, mai puternică şi mai prosperă, ne dorim să consolidăm relaţia noastră puternică, interesele comune şi prietenia durabilă”, a declarat ambasadorul Nirenberg.
Editor : Ș.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News