Ce este „Proiectul Manhattan al Chinei”, programul secret cu care Xi Jinping vrea să rescrie cursa globală pentru microcipurile AI
Într-un laborator secret din Shenzhen, cercetătorii chinezi au construit ceea ce Washingtonul a încercat de mult timp să prevină: prototipul unei mașinării capabile să producă microcipurile de ultimă generație esențiale pentru inteligența artificială, telefoanele moderne și armele care le-au permis țărilor occidentale să își păstreze dominația militară.
Prototipul, care ocupă întreaga hală a unei fabrici, a fost finalizat în 2025 și este acum în etapa de testare. El a fost construit de o echipă formată din ingineri care au lucrat în trecut pentru ASML, gigantul semiconductorilor din Olanda, și care au folosit tehnica ingineriei inverse pentru a recrea sistemele de litografie cu raze ultraviolete extreme (EUV) ale companiei olandeze.
Mașinile EUV se află în centrul unui „război rece” tehnologic. Acestea folosesc fascicule de lumină ultravioletă extremă ca să graveze circuite de mii de ori mai subțiri decât un fir de păr pe o plăcuță semiconductoare – o tehnologie care a fost monopolizată până acum de Occident. Cu cât circuitele sunt mai mici, cu atât microcipurile sunt mai puternice.
Prototipul din China este funcțional și produce raze ultraviolete extreme, dar nu a făcut până acum niciun microcip. Mai sunt destule obstacole tehnologice majore pe care Beijingul trebuie să le depășească pentru a putea avea o alternativă la sistemele optice extrem de precise produse de furnizorii occidentali.
Totuși, existența acestui prototip arată că Beijingul nu se găsește la „mulți, mulți ani” de ziua în care va putea produce microcipuri la fel de performante ca cele fabricate de companiile occidentale, așa cum a prezis directorul executiv al ASML, Christophe Fouquet, în luna aprilie.
„China vrea ca Statele Unite să fie scoase 100% din lanțurile sale de aprovizionare”
Guvernul chinez a spus că obiectivul Beijingului este să poată produce microcipuri avansate până în 2028, potrivit Reuters. Cei care cunosc detalii despre acest program secret poreclit „Proiectul Manhattan al Chinei” au spus că, cel mai probabil, primele rezultate concrete se vor vedea în 2030.
Capacitatea Chinei de a produce propriile sale microcipuri, fără a avea nevoie de nicio piesă importată din afara țării, este una dintre cele mai mari priorități ale președintelui chinez Xi Jinping.
„Obiectivul Chinei este să poată face, într-un final, cipuri avansate cu mașinării care sunt produse complet în China”, a spus una dintre persoanele citate de Reuters. „China vrea ca Statele Unite să fie scoase 100% din lanțurile sale de aprovizionare.”
Proiectul ar fi supravegheat de Ding Xuexiang, un apropiat al lui Xi care conduce Comisia Centrală pentru Știință și Tehnologie a Partidului Comunist. Compania chineză Huawei joacă un rol cheie în coordonarea rețelei de firme și institute de cercetare implicate în acest proiect ce include mii de ingineri.
China încearcă să copieze modelele produse de cea mai valoroasă companie de tehnologie din Europa
Până acum, o singură companie a reușit să dezvolte tehnologia EUV: compania ASML, cu sediul în Veldhoven, Olanda. Sistemele EUV de la ASML costă în jur de 250 de milioane de dolari și sunt indispensabile pentru firme precum TSMC, Intel și Samsung, care produc cele mai performante microcipuri din lume proiectate de companii precum Nvidia și AMD.
AMSL a construit primul său prototip funcțional ce folosea tehnologia EUV în 2001, însă a produs primele sale cipuri comerciale abia în 2019, după ce a cheltuit miliarde de euro în cercetare și dezvoltare.
Sistemele EUV ale ASML sunt disponibile acum aliaților Statelor Unite, inclusiv Taiwan, Coreea de Sud și Japonia. Începând din 2018, Washingtonul a început să pună presiune pe Olanda să blocheze exportul sistemelor în China.
Niciun sistem EUV nu a fost vândut vreodată unui client din China, potrivit ASML. Restricțiile impuse de SUA au încetinit semnificativ progresul făcut de China pentru a dezvolta propriile microcipuri și a afectat producția de cipuri performante în cadrul Huawei.
Prime de sute de mii de dolari pentru inginerii chinezi care au lucrat la ASML
Foștii ingineri ASML recrutați de China au fost instruiți să folosească nume false la locul de muncă pentru a proteja cât mai bine secretul activităților desfășurate în cadrul proiectului Shenzhen EUV.
Aceștia au folosit acte de identitate false pentru a-și ascunde identitatea reală chiar și față de unii dintre colegii lor cu care lucrau în același laborator. Nimeni din afara complexului nu trebuia să afle ce se construiește aici și nici cine lucrează înăuntru.
Echipa include ingineri și cercetători născuți în China care au lucrat pentru ASML și s-au pensionat de curând – ei sunt principala țintă a recrutorilor.
Serviciile de informații olandeze au avertizat într-un raport publicat în luna aprilie că Beijingul „a folosit programe extinse de spionaj în încercarea de a obține tehnologie și cunoștințe avansate din țări occidentale”, inclusiv prin recrutarea unor „cercetători și angajați din companii de înaltă tehnologie” care provin din țări occidentale.
Fără veteranii ASML recrutați de China, realizarea prototipului din Shenzhen prin inginerie inversă ar fi fost aproape imposibilă, potrivit surselor Reuters. China le-a oferit experților în semiconductori bonusuri de până la 700.000 de dolari la semnarea contractului și subvenții pentru achiziționarea de locuințe.
Cele mai avansate sisteme EUV ale ASML sunt de mărimea unui autobuz școlar și cântăresc 180 de tone. După mai multe încercări eșuate de a copia modelul original, inginerii chinezi au fost nevoiți să mărească dimensiunea prototipului din Shenzhen pentru a-i îmbunătății performanța.
Prototipul chinezesc este mult inferior sistemelor ASML, dar funcționează destul cât să poată fi testat.
Motivul principal pentru care prototipul chinezesc este mai slab decât mașinăriile pe care încearcă să le copieze este faptul că cercetătorii nu au putut să obțină sistemele optice necesare, precum cele ale producătorului german Carl Zeiss AG, unul dintre cei mai importanți furnizori ai ASML.
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News