Live

Prințesa saudită Basma, încarcerată fără să fie acuzată oficial de ceva, a fost eliberată după aproape trei ani

Data publicării:
Prințesa saudită, Basma bint Saud. Foto: Profimedia Images

O prințesă saudită cunoscută pentru activism și pentru criticile la adresa regimului de la Riad, a fost eliberată dintr-o închisoare de mare securitate, după aproape trei ani de detenție fără niciun proces și fără vreo acuzație oficială la adresa ei, relatează BBC.

Prințesa Basma bint Saud a fost reținută în martie 2019, împreună cu fiica ei, chiar când se pregătea să călătorească în Elveția pentru tratament medical. Încă nu se știe care este motivul arestului, în condițiile în care nici ea, nici fiica nu au fost acuzate oficial de vreo infracțiune.

Se speculează că motivul arestului ține de activismul său în probleme umanitare și reforma statului saudit.

Într-un comunicat transmis ONU în 2020, familia sa apropiată spunea că arestul a venit pe fondul „criticilor sale dure la adresa abuzurilor și încălcărilor drepturilor omului” din Arabia Saudită.

Alți susținători ai Basmei spun că legăturile sale apropiate cu fostul prinț moștenitor Mohammed bin Nayef, posibil sub arest la domiciliu, ar putea fi motivul încarcerării ei.

Prințesa Basma, în vârstă de 57 de ani, a făcut un apel la regele Salman și la prințul moștenitor Mohammed bin Salman, acesta din urmă liderul de facto al Arabiei Saudite, cerându-le să o elibereze.

Anunțul eliberării Basmei a fost făcut de organizația ALQST for Human Rights. Activiștii spun că Basmei „i s-a negat dreptul la îngrijire medicală pentru o boală cu potențial de a-i amenința viața”.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Potop în Arabia Saudită. Școlile au fost închise, oamenii au fost avertizați că vor fi inundații. Imagini cu mașini luate de ape

Orfelinatele groazei din anii '90 n-au dispărut. Un tânăr a fost ținut legat un an și jumătate, șefii centrului susțin că l-au protejat

Arabia Saudită are nevoie de 500 de miliarde de dolari pentru megaproiectul „orașului viitorului” și încearcă să-i obțină din China

Antony Blinken merge în Arabia Saudită pentru discuții privind încheierea unui armistițiu în Gaza

Partenerii noștri