Video Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 4 mai

Data publicării:
digistoria 4 mai

1979 DOAMNA DE FIER

Margaret Thatcher este numită de regina Elisabeta a II-a în fruntea guvernului Marii Britanii. A devenit prima femeie prim-ministru din istoria țării. Va sta în funcție 11 ani.

După ce ajunge la Downing Street 10, Thatcher începe o serie de reforme radicale - taie birocrația, privatizează companiile de stat și reduce puterea sindicatelor.

Intransigența în fața oponenților politici și hotărârea cu care și-a promovat reformele i-au adus porecla de "Doamna de Fier" a politicii din Marea Britanie.

1949 TRAGEDIE ÎN LUMEA FOTBALULUI

Echipa FC Torino se întorcea în Italia, cu avionul, după un meci amical în Portugalia. Dar aeronava nu va ajunge niciodată la destinație. Se prăbușește lângă Torino.

Avionul se înfige într-un zid al basicilii Superga, aflată pe un deal de lângă Torino. Doar coada aparatului de zbor a rămas întreagă. Accidentul ar fi fost cauzat de vânt.

Cei 31 de oameni de la bord sunt uciși, inclusiv toată echipa lui FC Torino, plus managerul și antrenorul. Fotbaliștii decedați formau și naționala Italiei de atunci.

1886 ORIGINEA ZILEI INTERNAȚIONALE A MUNCII

În orașul american Chicago, o bombă artizanală este aruncată în polițiștii care încercau să oprească un miting muncitoresc. Unul dintre polițiști este ucis de explozie.

Oamenii legii deschid focul în demonstranți. Mor alți 7 polițiști și 4 civili. Incidentul este numit afacerea Haymarket, după numele pieții unde a avut loc.

Muncitorii din Chicago demonstrau pentru ziua de muncă de 8 ore. În memoria afacerii Haymarket și a celor uciși atunci a început celebrarea Zilei Muncii pe 1 mai.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță